Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Zece noi sculpturi în marmură vor împodobi municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Vernisajul acestor lucări realizate în cadrul celei de-a doua ediţii a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală, derulat timp de o lună de zile la Caransebeş, a avut loc pe platoul „Subdeal“, acolo unde organizatorii – Primăria şi Consiliul Local Caransebeş, alături de Casa de Cultură „George Suru“- au amenajat tabăra de sculptură.

Ediţia din acest an a fost considerată cea mai bună de până acum, şi asta chiar de către criticul de artă Pavel Şusară, care a prezentat publicului fiecare lucrare. Potrivit acestuia, în cele zece sculpturi se regăsesc emoţii, energie debordantă, sensibilităţi, putere interioară sau capacitatea oamenilor de a coopera, elemente care depăşesc şi opţiunea individuală şi datele obiective ale marmurei: „Ediţia din acest an este una în care sculptura este reîncărcată cu sens şi iese din geometria pură. Nu am avut doar seducerea materialului şi apoi abandonarea lui, intervenţia în marmură este profundă şi definitivă. Avem trei lucrări – «Confruntare», de Genia Gedelman (Israel), «Ferecătură», de Eugen Petri (Ploieşti), şi «Râul spre cer», a lui Nikolaj Georgiev (Bulgaria) – care emană forţă, vitalitate, o substanţă lăuntrică abia stăpânită prin rigoare.“

În cu totul altă categorie se plasează operele «Pasărea Pământului», realizată de Ioan Grecu (Republica Moldova), «Memoria frunzei», de Frances Raga (Spania), «Întoarcerea memoriei», de Petra Lange (Italia) «Sămânţă», de Mihai-Constantin Docea şi «Permanenţă», a coreeanului Choe Sodong, sculpturi cu o pronunţată sugestie interioară. Lucrarea armeanului Emin Petrosian, «Globalizare», o înscriu într-un capitol singular prin simbolistica de contopire într-un tot puternic a oamenilor. De asemenea, sculptura «Semn protector», de Carmen Tepşan, este cea mai explicită spiritual, o încercare de a împăca sacrul cu profanul, aducând chipul cioplit în zona de acceptabilitate“, a explicat Pavel Şusară.

Criticul de artă a mai spus că ediţia din acest an a reprezentat unul dintre cele mai coerente şi puternice evenimente produse în ultima vreme în România în ceea ce priveşte arta, opinie împărtăşită şi de sculptori, prin vocea lui Carmen Tepşan: „Consider că, într-adevăr, simpozionul este foarte bun. Lucrările sunt monumentale iar rezultatele se pot vedea foarte clar. Am mare experienţă, sunt peste 36 de simpozioane la care am participat, şi pot spune deschis dacă e bine sau nu“.

Primarul Caransebeşului, Ion Marcel Vela, a mulţumit sculptorilor pentru efortul depus în ultima lună de zile şi le-a înmânat acestora o diplomă de participare, un tricou cu inscripţia Simpozionului Internaţional de Sculptură şi volumul de poezie „Universul din cuşcă“ al criticului si poetului Pavel Şuşară, lansat vineri la Galeria „Corneliu Baba“ a Casei de Cultură „George Suru“. „La Caransebeş, zece artişti şi-au lăsat o parte din sufletul şi din visele lor pentru Banatul Montan. Sper ca la anul să realizăm şi mai multe lucrări, să ajungem în situaţia în care la Caransebeş să realizăm un parc monumental pe câteva hectare, un reper cultural pentru toţi cei care traversează această zonă“, a încheiat Vela.

Toate cele zece lucrări au fost realizate din marmură de Ruşchiţa, şi vor fi amplasate de municipalitate în diferite zone ale Caransebeşului, la fel ca şi cele rezultate în urma ediţiei anterioare a simpozionului.

Nina Curiţa