…o legendă potrivit căreia Moş Crăciun ar fi un dac încreştinat de însuşi ucenicul Mântuitorului. Aşa a spus Moşul însuşi atunci când, în seara de Ajun, a poposit în biserica din sat.
Oameni şi locuri
Biserică mare, mândră ca oamenii locului, în faţa căreia ar păli multe catedrale din oraşe. În Ajunul Crăciunului, lăcaşul sfânt s-a umplut de copii îmbrăcaţi în mândrul port maramureşean. Printre ei, turiştii. Mai puţini decât în alţi ani, când zăpada a fost generoasă.
Se spune că, în Maramureş, zăpada nu lipseşte de sărbători. Anul acesta Crăciunul a venit cu ploaie măruntă, aducând mai degrabă a toamnă mohorâtă. Şi nici colindătorii n-au mai venit la fel de mulţi.
Sperietura ursului
Dar oamenii sunt la fel de primitori. De Crăciun masa e plină cu bunătăţi iar horinca nu lipseşte. Oamenii te îmbie cu ce au ei mai bun. Şi cum să rezişti?
Am revenit cu drag în casa soţilor Ana şi Victor Orghici, cei care, acum doi ani, m-au primit ca pe copilul lor. Atunci i-am găsit la coasă. Veneam de la Ieud, peste deal, luând-o de-a dreptul printre crengi şi mărăcini care, trosnind, i-au făcut să creadă că venea ursul. Acum ne amintim râzând. Ba povestim şi la neamuri.
Cetera şi omul drag
De Crăciun, flăcăii satului merg cu Viflaimul, scenetă biblică ce recrează parcă două lumi: cea de dinainte de naşterea Mântuitorului şi cea de după. Iar duminica e seară de joc şi voie bună. Barul din centrul satului răsună de muzică maramureşeană. Şi ce mai joacă fetele şi flăcăii… Duduie podelele, nu alta.
Ce-aş mai juca şi eu, de-aş şti… Aşa că stau la masă şi beau alături de maramureşenii care ştiu una şi bună: de s-ar simţi călcaţi pe picioare pe sub masă de neveste, e bai mare. Iar au băut prea mult. Ce bine că, pe mine, n-are cine mă călca. Nu pot juca dar mă uit cu drag la fete şi flăcăi. Printre ei Ioana şi Dănuţ, fata gazdelor mele şi bărbatul ei. Frumoasă fată, mândru flăcău. Ce mai joacă.
Vine şi zăpada dar cam târziu. A doua zi, pe 27, trebuie să plec. Ce repede a trecut. Cine ştie, poate la anul…
Ionel Ivaşcu