Caraş-Severin, Romania

Cele două femei au fost surprinse şi izbite de un autoturism pe trecerea de pietoni din zona intersecţiei dintre bd. Al. I. Cuza şi strada George Enescu.

Ele au fost preluate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din municipiu, pentru îngrijiri medicale.

Poliţia cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul. Vineri seara, în jurul orei 20.30, persoanele care se aflau în maşină în momentul impactului lipseau de la locul accidentului.

Şoferul, Călin G., de 26 de ani, s-a prezentat la poliţie însoțit de avocat în jurul miezului nopţii după ce, cu puţin timp înainte, veniseră şi cei doi pasageri din maşină. Primele cercetări au evidenţiat faptul că acesta nu poseda permis de conducere, iar numerele de înmatriculare ale autoturismului implicat în accident aparţineau unui alt autoturism al lui Călin G. Cât despre cele două victime, Elenei A., de 66 de ani, care a suferit politraumatisme, i-au fost acordate primele îngriji medicale şi s-a întors acasă.

În schimb, Livia D., de 73 de ani a fost grav rănită, fiind încă internată încă la Spitalul Judeţean Reşiţa cu multiple fracturi. Autorul accidentului a fost reţinut pentru 24 de ore, sâmbătă, 8 ianuarie fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa cu propunere de arestare preventivă.

Călin G. este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis a unui vehicul neînmatriculat şi cu numere false. Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a dat tânărului interdicţie de a părăsi localitatea pe o perioadă de 29 de zile.