Caraş-Severin, Romania

Micii afacerişti locali se reped pe fiecare bucăţică de trotuar sau de spaţiu verde rămasă, în „nobilul” scop de a mai trânti o terasă, butic sau sediu de firmă.

Cetăţenii în schimb, sunt trimişi să circule pe carosabil, unde probabil este spaţiu suficient şi pentru parcarea maşinilor…

Alte proiecte de hotărâre introduse pe ordinea de zi a Consiliului Local Reşiţa, atât azi cât şi la alte şedinţe, prin care se diminuează spaţiul folosit de pietoni ne-au determinat să aducem în atenţia publicului problema corectitudinii acestor concesionări de trotuare.

Potrivit prevederilor legale care reglementează proprietatea publică, trotuarele, spaţiile verzi, pavajele, fac parte din domeniul public reglementat prin hotărîre de guvern.

Terenurile aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale se pot concesiona numai în vederea realizării de construcţii sau de obiective de uz şi/sau de interes public, cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii.

Concesionarea se face pe bază de oferte prezentate de către solicitanţi, cu respectarea prevederilor legale, urmărindu-se valorificarea superioară a potenţialului terenului.

Rezultă din literea legii că trotuarele şi spaţiile verzi amenajate nu pot face obiectul desfiinţării acestora şi amplasării de alte construcţii sau extinderi de interes privat pentru că ele sunt de interes public iar terenurile aferente nu sunt destinate construirii pentru a putea fi concesionate fără licitaţie.

Din păcate lipsa de terenuri pentru construcţii determină administraţia locală să găsescă soluţii de compromis care duc la desfiinţarea unor construcţii şi amenajări de pe domeniul public (trotuare, parcări), trecerea terenurilor aferente în domeniul privat şi concesionarea fără licitaţie pentru extinderea spaţiilor existente.

O metodă sigură prin care se diminuează domeniul public, se obţine un preţ de concesionare mic iar ulterior cei care construiesc închiriază aceste spaţii obţinând profituri bunicele.

Totul în detrimentul locuitorilor din blocuri care se văd din ce în ce mai înghesuiţi în lipsa trotuarelor, parcărilor şi spaţiilor verzi. Sub pălăria unor PUD–uri sau PUZ-uri aprobate cu uşurinţă de consilierii locali trotuarele vor deveni amintire pentru reşiţeni.

Cât de corecte sunt aceste concesiuni aşteptăm să ne spună Camera de Conturi Reşiţa care are în atribuţii verificarea legalităţii concesiunilor.

Nina Curiţa

[email protected]