Echipa de handbal juniori I a Liceului Teoretic „Traian Vuia“ Reşiţa a demarat în forţă în noul sezon competiţional, cu o victorie categorică pe teren propriu, 53-25 cu formaţia Clubului Sportiv Şcolar din Drobeta Turnu Severin. Cele două echipe fac parte din Seria E a Campionatului Naţional de Handbal al Juniorilor I, alături de L.P.S. Banatul Timişoara, Unirea Sânnicolau Mare, C.S.Ş. Craiova, Progresul Segarcea, L.P.S. Târgu Jiu şi C.S.Ş. Hunedoara. Iată celelalte rezultate înregistrate în prima etapă din Seria E: L.P.S. Banatul Timişoara – Unirea Sânnicolau Mare 31-41, C.S.Ş. Craiova – Progresul Segarcea 40-31, L.P.S. Tg. Jiu – C.S.Ş. Hunedoara 41-38.
Pentru handbaliştii reşiţeni, pregătiţi de profesoara Lucia Moruţ, urmează o deplasare la Timişoara, la acest sfârşit de săptămână, pentru partida cu Banatul, programată duminică, 3 octombrie, de la ora 10.30, la sala Banu Sport din municipiul de pe Bega.
Întâlnirile cu Banatul Timişoara au fost întotdeauna importante. Aceste meciuri le putem considera derby-uri ale Banatului în handbalul juvenil, din care noi am ieşit învingători de fiecare dată, indiferent de generaţiile care s-au întâlnit în teren. Avem un ascendent moral asupra Timişoarei, la fel cum are şi UCM Reşiţa asupra lui Poli, în Liga Naţională. Ne dorim să demonstrăm că suntem o echipă adevărată, de aceea tratăm fiecare adversar cu seriozitate. „Nu va fi uşor la Timişoara, dar noi nu ne gândim decât la victorie“, a spus prof. Lucia Moruţ.
