Caraş-Severin, Romania

Grupul va ajunge şi la Reşiţa în această dimineaţă, urmând să activeze la nivel local pentru a sprijini participarea tinerilor în viaţa comunităţii. Tinerii voluntari din cadrul Centrului de Voluntariat Reşiţa, vor împărtăşi din experienţa acumulată, organizând pentru participanţii la caravană o serie de ateliere de împletituri, modelaj din baloane, face-painting şi noţiuni de bază de jonglerie şi acrobaţie.

Atelierul se va realiza în după amiaza zilei de 5 august în Parcul Tricolorului. Ca şi continuare, în după amiaza zilei de 6 august grupul se va afla la Complex Atlantic unde va realiza pentru publicul larg aceleaşi teme artistice.

Astfel, în dimineaţa zilei de 6 august va avea loc la Primăria Reşiţa, între primarul municipiului, ca reprezentant al autorităţilor locale şi participanţii la caravană o discuţie pe tema participării tinerilor şi a importanţei acestora în realizarea schimbărilor sociale.

Lavinia Predescu