Unii dintre trecători spun că Mircea Dănuţ Olăsău nu a fost un om sărac, fiind în urmă cu ceva ani chiar proprietar a două apartamente. Însă, se pare că din cauza consumului excesiv de alcool, a ajuns cerşetor. Ajuns la UPU, cu toată opoziţia sa, bărbatul a fost băgat direct în cada de baie de către personalul medical. Bărbatul nu prea este prieten cu apa, el încercând să evite baia.
Mai mult, el suferă şi de ulcer varicos, fapt care face să se adune sutele de viermi pe piciorul drept, de unde se înmulţesc şi-i năpădesc corpul. Situaţia sa nu este una deloc confortabilă, însă se pare că el preferă acest stil de viaţă, să trăiască cerşind şi în mizerie.
„Nu este prima oară când este adus la noi. Am încercat să-l la pe secţie, dar degeaba, fuge din spital. Pot să vă spun că omul acesta a fost internat la toate secţiile din spital, la nici una nu a stat. Ultima oară a fost internat la ATI, şi după câteva ore a început să facă scandal şi să agreseze asistentele, spunând că el vrea să plece şi că nu-l pot ţine cu forţa în spital. A mai fost internat de peste zece ori şi în Centrul pentru persoane fără adăpost de la Caransebeş, de unde a fugit de fiecare dată“, ne-a spus Loredana Fărcăşescu, asistentul social de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.
De multe ori, pentru a nu fi internat, bărbatul a dat declaraţii că deţine un apartament pe Str. Peleaga din Reşiţa şi că are unde să doarmă. Din nefericire, de fiecare dată, la câteva zile după ce fuge din spital, se întoarce plin de viermi şi trebuie din nou curăţat şi îngrijit.
Cristian Franţ
