Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a încheiat seria meciurilor de pregătire cu un turneu la Zalău, alături de gazdele de la Handbal Club, de Universitatea Jolidon Cluj, CSMCetate Deva şi lotul naţional de tineret al României.
„A fost un turneu destul de solicitant cu patru jocuri, în care am întâlnit ocupantele locurilor doi, respectiv patru, în ediţia precedentă a Ligii Naţionale, a spus antrenorul principal formaţiei reşiţene, profesorul Florin Pera. În aceste meciuri a fost clar că nu am reuşit să emitem pretenţii, însă am rulat tot lotul de jucătoare, acesta fiind şi scopul nostru, pentru a ne edifica asupra formulei cu care vom aborda startul campionatului. În mare parte, am făcut multe greşeli, am ratat din situaţii de unu la unu, şi de pe semicerc şi de la 7 metri. Aceste greşeli sper să fie eliminate în săptămâna care ne-a mai rămas până la debutul în noua ediţie de campionat şi la ora startului să prindem o formă foarte bună. Avem şi unele probleme de omogenizare, avem jucătoare noi, care sper să se integreze cât mai repede. Am făcut un joc bun cu naţionala de tineret a România, iar în ultima zi, cu Deva, e bine că am reuşit să câştigăm“.
În turneul de Zalău, Universitatea Reşiţa a înregistrat rezultatele: 25-33 cu Handbal Club Zalău, 18-28 Universitatea Jolidon Cluj, 23-24 cu România tineret, 19-18 cu CSM Cetate Deva. Antrenorii Florin Pera şi Liviu Viaşu au avut la dispoziţie un lot de 17 jucătoare, cu o noutate, interul dreapta Gulinara Garipova, ultima oară la Cetate Deva. Din păcate, extrema Călina Calu s-a accidentat la acest turneu, fiind suspectă de fractură la mâna dreaptă, dar se speră într-o recuperare cât mai rapidă.
Ediţia 2010-2011 a Ligii Naţionale feminine de handbal va începe duminică, 5 septembrie a.c., prima etapă aducând pentru Universitatea Reşiţa un meci pe teren propriu cu Oţelul Galaţi.
Marian Cărăvan
