În peisajul fotbalistic din Valea Domanului, un loc aparte îl ocupă Guardia Rosso-Nera. Una dintre cele mai vechi şi statornice galerii din ţară. Care, în 2010 a împlinit frumoasa vârstă de 18 ani.
S-a înfiinţat în anul 1992, când câţiva tineri inimoşi, iubitori ai fotbalului s-au grupat în jurul lui Marcel Guşcă, cel care avea să le devină lider, aşa cum este şi în prezent.
„După Revoluţie, suporterii din ţară au urmărit la TV meciurile din străinătate, în special din Italia şi Anglia, ne-a precizat Marcel Guşcă. Astfel, şi noi, suporterii reşiţeni am început să ne organizăm, în dorinţa ca echipa noastră să aibă o susţinere morală. Am început în primăvara lui 1992. În timp, am devenit un grup de suporteri foarte unit. Mai exact, după patru ani am reuşit să fim recunoscuţi şi apreciaţi la nivel naţional. Guardia Rosso-Nera s-a menţinut multă vreme pe genericele TV, ca urmare a coregrafiilor pe care le realizam în tribună. Din păcate, în prezent, colectivul nostru s-a redus îngrijorător de mult. Cauza? Desfiinţarea în două rânduri a echipei noastre de suflet. Dar, important este că nu am „murit“. Sperăm ca în scurt timp să ne regrupăm, deşi nu va fi uşor“.
Să mai spunem că, în cei 18 ani, Guardia Rosso-Nera nu a lipsit de la nici un meci din Valea Domanului, iar în acest interval de timp, conform evidenţelor lui Marcel Guşcă, a parcurs aproape un milion de km, în deplasări, în orice condiţii meteo.
Marius Moraru
