Caraş-Severin, Romania

Este vorba despre un amplu proiect de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii din zonă. Mai exact, din suma de 2,5 milioane de euro, în comuna Sacu urmează să se amenajeze reţelele de apă şi canalizare, iar căminul cultural să fie reabilitat.

Din fondurile rămase, străzile din satul Tincova vor fi asfaltate, potrivit declaraţiilor viceprimarului Marius Roşu. „Este o investiţie importantă pentru comunitatea noastră. Fără accesarea acestor fonduri europene nu am fi reuşit să facem astfel de investiţii. Din nefericire, am avut câteva impedimente, o contestaţie în urma licitaţiei pentru proiectare, care ne-a ţinut pe loc mai bine de jumătate de an. Sperăm să nu ni se întâmple acelaşi lucru şi la licitaţia ce va fi organizată în curând pentru alegerea constructorului, căci am vrea să demarăm lucrările înainte de sosirea iernii“, a precizat Roşu.

În ceea ce priveşte situaţia şcolilor de pe raza comunei Sacu, viceprimarul ne-a spus că nu sunt probleme. „La şcolile din Sacu şi Tincova sunt condiţii bune, avem toate utilităţile, grupuri sanitare, centrală pe lemne, apă, aşa că nu vom avea probleme în obţinerea autorizaţiei de funcţionare. E adevărat că la şcoala din Sălbăjelul-Nou ar mai fi multe de rezolvat, dar în vară am făcut şi noi ce am putut. Am zugrăvit pereţii, sunt curaţi acum, nu avem igrasie. Din păcate nu am reuşit să punem şi aici o centrală termică, aşa cum ne-am fi dorit, dar nu vor fi probleme cu încălzirea, căci avem teracote“, a încheiat viceprimarul.

Roxana Nafiru