Caraş-Severin, Romania

Pachetele vor fi împărţite pe structura clasa I, clasele II-IV, clasele V-VII şi clasa a VIII-a până la data de 10 octombrie.

De acest ajutor vor dispune 9.532 de elevi cărăşeni din învăţământul de stat, primar şi gimnazial, cursuri de zi, care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a acestui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

În acest an şcolar, valoarea maximă a fiecărui pachet de rechizite şcolare este în sumă de 25 de lei pentru elevii din învăţământul primar şi 30 de lei pentru cei din învăţământul gimnazial iar suma toatală alocată pentru acestea este de 207.043 de lei.

Conform inspectorului şcolar general adjunct, prof. Mircea Meilă, „procedura de achiziţie a avut loc dar încă nu au fost livrate materialele. Suntem în perioada în care încă se pot depune contestaţii pe procedura realizată iar semnarea contractului va avea loc în 31 august cu firma câştigătoare dacă nu apar alte probleme“.

Sunt patru tipuri de pachete de rechizite pe nivel de clase precum clasa I, clasele II-IV, V-VII şi clasa a VIII-a. Astfel, un elev de clasa I va primi gratuit caiete tip I şi tip II, caiet de matematică, caiet desen A4, creioane, copertă de caiet A5, caiet special abecedar şi matematică, stilou, creioane colorate, gumă, riglă, penar, acuarele cu pensulă, ghiozdan, ascuţitoare, beţişoare şi o pungă de plastic.

Pachetul pentru clasele II-IV conţine caiete dictando şi matematică, vocabular, caiet de desen A4, creioane, pixuri, gumă, penar, creioane colorate, acuarele cu pensulă, riglă, ascuţitoare, şablon harta României, copertă de caiet A5 şi pungă de plastic. Elevii claselor V-VIII vor beneficia de caiete dictando de 48 şi 80 de file, caiete de matematică, caiete studenţeşti dictando şi matematică dar şi caiete de biologie, geografie, muzică, desen A3, pix, trusă geometrie, creioane, gumă şi pungă de plastic iar cei de clasa a VIII-a vor primi aceleaşi rechizite în afară de trusa de geometrie.

Fiecare număr de produse diferă în funcţie de structura de clase. Tinerii vor primi acest ajutor în perioada 26 septembrie – 10 octombrie după stabilirea listei finale a beneficiarilor la nivelul fiecărei unităţi şcolare.

Lavinia Predescu