Caraş-Severin, Romania

Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi CulturalFiliala Caraş-Severin a organizat vineri, în comuna Dognecea, o conferinţă de presă, în vederea promovării proiectului „Resursa umană, investiţie valoroasă în turismul rural românesc!“.

Cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 şi bugetul naţional, proiectul are o durată de trei ani, iar obiectiv său este acela de a dezvolta resursele umane din zonele rurale. Alături de membrii ANTREC, la întâlnire au mai participat şi reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, ai Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ai Camerei Agricole Caraş-Severin.

Cei implicaţi în organizarea acestei întâlniri, printre care numărându-se şi SC RGIC Consultanţă SRL, beneficiar în cadrul proiectului, au discutat şi pe marginea importanţei parteneriatelor de la nivel local şi regional în dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.

„ANTREC Caraş-Severin a decis intrarea în acest proiect, care se derulează şi în alte regiuni din ţară, deoarece ne-am dat seama că nu avem forţă calificată în turismul rural. Majoritatea proprietarilor de pensiuni din judeţ lucrează în familie, căci nu au oameni calificaţi în domeniu. Iar dacă serviciile nu sunt de cea mai bună calitate, şi numărul turiştilor va fi, evident, mai mic. Din acest motiv, începând din septembrie se vor derula, prin acest proiect, cursuri de calificare în meseriile de bucătar, ospătar şi cameristă. Menţionez că aceste cursuri vor fi gratuite şi se vor adresa exclusiv persoanelor din mediul rural, şomerilor şi celor care sunt în căutarea unui loc de muncă. Vom pregăti astfel personal calificat în domneiul turistic şi le vom da oamenilor şansa să-şi găsească un loc de muncă, căci după absolvirea cursurilor ei vor primi un atestat acreditat de Consiliul Naţional de Perfecţionare Profesională şi Ministerul Muncii. Doresc să precizez, de asemenea, că proiectul include şi cursuri de perfecţionare pentru proprietarii de pensiuni turistice, care se va concretiza printr-un schimb de experienţă cu administratori de pensiuni din Grecia“, ne-a declarat Daniel Afilon Laţcu, preşedintele ANTREC Caraş-Severin. 

Roxana Nafiru