Sâmbătă, 3 aprilie 2010 s-au împlinit 160 de ani de la întemeierea Jandarmeriei Române. La 3 aprilie 1850, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandrescu Ghica, a aprobat propunerea Divanului Obştesc – „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în corp de jandarmi“, actul de înfiinţare a instituţiei „oamenilor de arme“, Jandarmeria Română.
Evenimentul a fost marcat de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin şi prin organizarea, pe parcursul unei săptămâni, a trei competiţii sportive, la care au fost angrenate o parte dintre cadrele instituţiei.
La fotbal, întrecere care s-a derulat pe mai multe zile, s-a impus echipa Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, urmată de cea a Detaşamentului 2 Jandarmi Reşiţa şi formaţia Serviciului Suport Logistic. Iubitorii sportului minţii şi-au desemnat şi ei câştigătorii: cpt. Constantin Mandici, plt. maj. Valentin Barbu, plt. maj. Adrian Genovu. În timp ce la tenis de masă cel mai bun a fost plt. maj. Ion Ştiube, urmat de plt. maj. Ştefan Miron şi cpt. Constantin Mandici.
„În acest an a fost o aniversare mai deosebită, ne-a declarat lt.col. Sorin Axenti, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin. Apreciez faptul că am avut un mare număr de participanţi, la cele trei concursuri“.