Copii, adulţi, oficialităţi, cadre militare şi veterani, tineri şi vârstnici, adunaţi la un loc, toţi au dorit să marcheze Ziua Naţională. Centrul civic a devenit neîncăpător pentru cei care au participat la ceremonialul religios şi militar, dedicat sărbătorii naţionale.
Coroane şi jerbe de flori
Despre însemnătatea evenimentului au vorbit mai marii oraşului. Dacă adulţii au ascultat cu interes discursurile dedicate Marii Uniri din 1918, cei mici au aşteptat cu nerăbdare defilarea gărzii de onoare. Zeci de oameni au privit cu interes întreaga manifestare. După ceremonialul religios, au fost depuse jerbe şi coroane de flori la monumentul închinat memoriei eroilor Revoluţiei, din Centrul civic.
În cele din urmă, spre deliciul copiilor defilarea gărzii de onoare a reuşit să smulgă aplauze generoase din partea publicului. Punctul culminant al manifestării a fost Hora Unirii. Chiar dacă reşiţenii nu s-au încins la joc, startul a fost dat de Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean, urmat de primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, şi de viceprimarul Tiberiu Pădurean.
Unirea politizată
Nu aceeaşi a fost situaţia la evenimentul organizat sâmbătă de Muzeul Banatului Montan la sediul Consiliului Judeţean. O simplă întâlnire, dedicată zilei de 1 Decembrie s-a transformat într-o manifestare strict politică. Clasicele discursuri „e o zi importantă pentru noi toţi“, „trebuie sărbătorită aşa cum se cuvine“, nu puteau fi uitate de actori clasei politice.
Şedinţă solemnă la Caransebeş
Manifestările prilejuite de Ziua Naţională au debutat, la Caransebeş, cu o şedinţa solemnă intitulată „90 de ani de la Marea Unire“, organizată în Aula „1 Decembrie 1918“, din clădirea primăriei. A urmat oficierea unei slujbe de Te Deum, în Parcul „Gen. I. Drăgălina“, unde au fost depuse coroane şi jerbe de flori. După defilarea gărzii de onoare, oficialităţile locale au dat tonul la Hora Unirii, la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi.
După ce au primit şi în acest an deja tradiţionala fasole cu cârnaţi, caransebeşenii s-au putut bucura şi de un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric „Doina Banatului“.
Alexandra Mănescu/Doina Rolea
[email protected]
