Caraş-Severin, Romania

Astfel, vor fi afectaţi consumatorii din următoarele zone: centrul Timişoarei, Complexul Studenţesc, Stadionul „Dan Păltinişanu”, Soarelui, Iosefin, Calea Martirilor, Lidia, Odobescu, Platanilor, Bd. 16 Decembrie-Calea Şagului, Dâmboviţa şi Steaua.

La fel ca şi în anii anteriori, reluarea furnizării se va face etapizat şi în avans faţă de data limită anunţată, în funcţie de finalizarea lucrărilor pe tronsoanele de reţele primare. Dacă nu vor interveni situaţii neprevăzute, se estimează că, până în seara zilei de 7 iulie, toţi consumatorii din zonele menţionate vor beneficia de apă caldă menajeră.

Din cauza lucrărilor de mare complexitate care se execută pe Bd. Dr. Iosif Bulbuca (Rebreanu), Bd. Sudului şi strada Lidia, în corelare cu înlocuirea liniei cale tramvai, consumatorii din zona Soarelui vor avea oprită apa caldă menajeră în întreaga perioadă 3-14 iulie.

Reprezentanţii Colterm au precizat că, în cadrul aceleiaşi lucrări, vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Martirilor, Lidia, Cântului, Naturii, Pepinierei, Peşterii şi Versului, pentru o perioadă de 12 zile în această vară, dar etapizat, după cum urmează: etapa I – începând din 4 iulie, perioada estimată la până la şapte zile şi etapa a II-a – la sfârşitul lunii august 2006.