Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Consiliul Local Reșița a aprobat aderarea comunei la ADI „Dezvoltare Transport Public Banatul Montan”!

Aprobarea extinderii asociației a fost precedată de modificarea și completarea Statutului, care, în noua sa formă, prevede că „poate deveni membru al ADI TPBM orice UAT de pe raza Zonei Metropolitane Reșița, precum și a județelor Caraș-Severin și Timiș, care își manifestă intenția de a adera, numai după ce și-a exprimat opțiunea prin HCL”, înscrierea urmând să fie supusă votului AGA. Urmează să fie îndeplinite restul formalităților, astfel încât traseul către Văliug să fie prelungit către Gărâna și Brebu Nou.

„Am lansat, totodată, biletul mixt integrat de 13 lei și abonamentul mixt integrat de 250 de lei, cu ajutorul cărora se va putea călători atât în municipiu, cât și în zona metropolitană, cu același titlu de călătorie.”, a explicat directorul general al Transport Urban Reșița, Laurențiu Stanciu. Potrivit acestuia, sunt deja în dezbatere aderările comunelor Târnova și Lupac, urmând ca demersurile să fie extinse apoi și către UAT-urile Carașova, Anina și Brebu Nou.

ADI „Dezvoltare Transport Public Banatul Montan” a fost înființată la începutul acestui an prin asocierea consiliilor locale din Reșița și Văliug. Studiul de oportunitate aprobat în vederea delegării gestiunii serviciului către TUR analiza, printre altele, și posibilitatea extinderii structurii asociative prin aderarea UAT-urilor Brebu Nou, Târnova, Carașova, Anina, Lupac, Bocșa, Berzovia și Măureni.

Proiectul „metropolitan” este susținut de noua flotă de autobuze electrice Otokar și de cele 12 stații de încărcare aferente, achiziționate printr-o finanțare PNRR în valoare de 48,15 milioane de lei, în scopul extinderii transportului public către cartierele aparținătoare și localitățile din jurul municipiului. Primul traseu metropolitan a fost inaugurat la începutul lunii august 2026, pentru asigurarea legăturii dintre Reșița, Văliug și Crivaia, acesta fiind utilizat în prezent, în medie, de 230 de călători pe săptămână.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu