REȘIȚA – Echipa de baschet de la ACS Ciocan Cristina a obținut o victorie categorică, impunându-se în fața celor de la FC Argeș Pitești cu scorul de 82-48, din Campionatului Național de baschet U16!
„A fost un joc incredibil. Băieții au evoluat surprinzător de bine și m-au surprins în cel mai frumos mod. Sunt tare mândră de ei. Sincer, nu m-am așteptat la o diferență atât de mare de scor și am crezut că meciul va fi mult mai strâns. Am urmărit acest adversar online, dar am văzut că și elevii mei și-au făcut temele și au știut foarte bine fiecare jucător advers, precum și modul în care evoluează. Atmosfera din tribune a fost superbă și pot spune că suporterii ne-au împins de la spate. Nu am cuvinte și sunt foarte fericită de ceea ce am reușit să creăm împreună. Suntem liderii grupei! Obiectivul este să o ținem tot așa și să câștigăm fiecare meci în parte. Obiectivul meu personal este ca acești copii să-și facă treaba pe teren și să demonstreze că, într-un oraș mic precum Reșița, care nu are o istorie în baschet, putem fi noi cei care facem istorie. Acești băieți practică baschetul de patru-cinci ani, iar această echipă este formată în mare parte din reșițeni. Avem un singur jucător de la Arad, care vine la meciuri și, uneori, ajunge vinerea și la antrenament. Este un copil excepțional, care ne ajută meci de meci. Ne pregătim în continuare, iar următorul meci este programat pe 8 noiembrie, împotriva celor de la Târgu Jiu, o echipă foarte puternică, care în trecut ne-a învins la aproximativ 40-50 de puncte. Totuși, progresul copiilor mei din ultima perioadă este impresionant!”, a declarat antrenoarea Cristina Ciocan Acea.
JCS-Ștefan Moraru
