BERZOVIA – 5 percheziții domiciliare pentru trafic de droguri de risc au fost puse azi în scenă de polițiștii și procurorii specializați în combaterea criminalității organizate!
Ancheta a relevat faptul că, de-a lungul acestui an, 4 persoane cu vârste între 19 și 53 de ani ar fi cultivat și întreținut, în extravilanul comunei Berzovia, o cultură de canabis, destinată comercializării. Semințele le-au cumpărat din Spania,apoi le-au cultivat într-o zonă greu accesibilă,înconjurată de vegetație. Apoi ar fi mers acolo periodic, pentru a întreține cultura și pentru a îngriji plantele, amenajând chiar instalații și sisteme de susținere și dezvoltare a canabisului.
Persoanele vizate de anchetă au fost conduse la audieri la sediul Biroului Teritorial Caraș-Severin al DIICOT, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor și jandarmilor cărășeni.
JCS-A.M.
