Caraş-Severin, Romania

Astăzi este despre noi, despre forța presei care își respectă acest statut și despre puterea de nestăvilit a cuvântului, prin care, biblic, toate s-au făcut. Cuvântul poate înălța, dar poate și arunca în mocirlă, fără să fie trivial, vulgar sau jignitor.

Încerc, zilnic, să am o corectitudine în texte, folosind doar cuvintele altora, la care am îndrăzneala să adaug doar legături și să mai pun câte un titlu. Chiar și așa, ele pot reflecta doar o parte din adevăr. Și aici intervine adevărata magie a cuvântului, aceea de a păstra curățenia simplă, modestă, de a fi scris de un om care rămâne aproape anonim, discret, insesizabil, în spatele unui pix. Chiar și așa, sunt oameni care mă știu și strigă după mine pe stradă: „Copile, mai scrie și tu despre asta! Că tu când scrii, se rezolvă lucrurile!“ Și să scrii e o armă cu două tăișuri, pentru că de multe ori răspunsul poate fi corect, de reparare. Alte ori e simplă ignorare sau, mai rău, o explozie distructivă de răzbunare…

Dincolo de astea, jurnalismul este și despre putere, care dacă e folosită echilibrat, poate înlătura toate barierele. Ca ziarist, poți deschide ușa președintelui sau a celui mai bogat om din lume, la fel de ușor ca pe cea a colegului de birou sau a celui mai sărac de pe planetă. Și la fel de bine îți poate cere ajutorul și omul simplu, căruia îi dai cuvântul și-n alte zile decât în cea a votului, tot așa cum ți-l poate cere și președintele. Dar cel mai important e să păstrezi o demnitate, un echilibru, un cuvânt neștirbit, să nu cauți un cancan de moment. De asta, când îmi fac cumpărăturile, nimeni nu știe că lucrez la ziar, la fel cum nici pe mașina mea personală nu scrie „Presă“, „Jurnal de Caraș-Severin“ sau „CAON“.

Nu caut niciun privilegiu, la fel cum nici nu vreau, când încasez vreo amendă pentru viteză sau pentru parcare, să spună cineva: „Uite ce fac și ăștia de la ziar!“ Faptele sunt ale mele, nu ale ziarului! Și zic doar despre astea ușoare, fără să intru în tenebrele și catacombele jurnalismului, care nu simt că ne caracterizează. Doar așa ne putem bucura sufletele, mereu, când auzim: „Dacă așa scrie în ziar, așa este!“

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu