CARAȘ-SEVERIN – Starea infrastructurii rutiere a generat un protest pentru reabilitarea DJ 571C, însă președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a garantat că deja a semnat raportul pentru începerea procedurii de achiziție!
Modernizarea DJ 571C, pe tronsonul cuprins între DN 57 – Ciclova Română – Socolari – Potoc, a fost prezentată de administrația județeană ministrului Dezvoltării, Attila-Zoltán Cseke, cu prilejul vizitei sale în județ, în primăvară. Iar acum se face primul pas concret, după câteva săptămâni de pregătiri, valoarea lucrărilor fiind estimată la 2,9 milioane de lei.
„Pentru acest drum am semnat un raport pentru a începe procedura de achiziție, a declarat Silviu Hurduzeu. Este vorba de 2,9 milioane de lei fără TVA. Vom demara achiziția. Colegii mei din cadrul Serviciului de Drumuri Județene, din cadrul Direcției de Dezvoltare a Consiliului Județean, au luat legătura cu organizatorii protestului, evenimentului – nu știu cum să-i spun, ei l-au promovat ca eveniment, au luat legătura înainte de a se desfășura acest protest, explicându-le care sunt pașii pe care Consiliul Județean îi face. Și cu protest, și fără protest această investiție se va realiza!“
Șeful CJ a amintit din nou de piedicile întâmpinate și de Caraș-Severin, din partea unor ONG-uri, în realizarea de proiecte de infrastructură, „Ne-am lovit și noi, și ne lovim în continuare la DJ 571. Au fost probleme și la nivel național cu autostrăzile, sunt probleme și la noi legate de continuarea lucrărilor de către Hidroconstrucția la barajele care au un stadiu de execuție destul de ridicat, și cel de la Bozovici, și cel de la Cornereva. Nu cred că e normal ca astfel de investiții să se blocheze.“, a încheiat Hurduzeu.
JCS-Antoniu Mocanu

1 Comentariu
Nu ONG-urile de mediu sunt vinovate pentru DJ571 ci lacomia socialistilor care veneau dupa patru ani de seceta de furat din cauza lui Dunca. Nu ONG-urile au descalificat Maxagro si au dat lucrarea lui Berjerita ci tu personal si cu John Crina ati facut-o. E adevarat ca saracia cu duhul a localnicilor ce voteaza socialistii de 36 ani v-a incurajat in astfel de atitudini dar tragem nadejde ca macar copiii lor plecati in bejenie tot din cauza voastra sa inteleaga si sa schimbe destinul acestei zone.