Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În 29 august, la cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, șapte muzee și colecții din Banatul Montan vor participa la acest eveniment dedicat patrimoniului cultural din mediul rural!

Prin expoziții, colecții și activități culturale, publicul este invitat să descopere fragmente din istoria și tradițiile comunităților din Banatul de Munte.

Printre obiectivele înscrise în program se numără Casa Memorială-Muzeu Novacovici din Gârbovăț, care păstrează într-o locuință din secolul al XIX-lea obiecte, documente, manuscrise, fotografii și mobilier legate de familia Novacovici, familie de grăniceri și preoți din Valea Almăjului.

La Casa muzeu ucraineană din Copăcele, vizitatorii pot descoperi elemente ale vieții tradiționale a comunității ucrainene din Banatul de Munte. Colecția cuprinde obiecte gospodărești, războaie de țesut, unelte și cămăși tradiționale brodate manual.

Colecția Muzeală a Mineritului și a Pompierilor voluntari din Dognecea prezintă istoria exploatărilor miniere din localitate, de la începuturile consemnate în 1722 până în anii 1990, precum și activitatea pompierilor voluntari. Programul include și o videoproiecție cu fotografii istorice din Dognecea.

În Muzeul „Dorin Ioan Ciocănel“ din Răcășdia sunt expuse obiecte provenite din zona locală, alături de o secțiune dedicată sculptorului Gheorghe Roua, originar din sat. În cadrul evenimentului este programată și o lansare de carte a poetului Costel Simedrea.

O colecție aparte poate fi găsită la Muzeul Presei Rurale din Șopotul Vechi (foto), unde sunt reunite ziare și reviste vechi publicate în română, maghiară, germană și sârbă. Colecția oferă o perspectivă asupra evoluției presei și asupra vieții culturale din spațiul bănățean.

Muzeul Satului din Eftimie Murgu propune o incursiune în patrimoniul și viața comunității din Valea Rudăriei. Cele patru săli ale muzeului reunesc fotografii și cărți vechi, obiecte din gospodăria țărănească, piese asociate religiei și învățământului, precum și obiecte reprezentative pentru meșteșugurile locale. Programul continuă în aer liber, la complexul celor 22 de mori de apă, care vor fi funcționale în timpul evenimentului.

La Muzeul Sătesc „Almăjul, vatră strămoșească“ din Bozovici, publicul va putea descoperi portul popular, tradițiile și obiceiurile specifice Văii Almăjului, prin intermediul patrimoniului local.

Cele șapte obiective din Caraș-Severin se alătură astfel celor peste 165 de muzee, colecții și obiective de patrimoniu din România și Republica Moldova, înscrise în cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate. Programul complet al evenimentului este disponibil pe www.noapteamuzeelor-la-sate.ro.

JCS-N.M.

Adaugă comentariu