Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce PSD dă vina pe Bolojan că n-a făcut o lege așa cum trebuie, liberalii dau vina pe social-democrați că au avut un ministru al Muncii care putea s-o facă mai bună!

Potrivit șefului social-democraților cărășeni, Silviu Hurduzeu: „Poziția PSD față de Legea salarizării unitare este constructivă. Dorim promovarea actului normativ – noi suntem cei care am promovat și prima astfel de lege în 2017 –, dar vrem echitate pentru cei care țin România pe linia de plutire. Nu vom accepta tăierea veniturilor din Sănătate, Educație sau Ordine publică. Dacă distrugem sistemele sociale pentru a ieși bine contabilitatea, problemele vor crește exponențial în viitor, așa cum vedem că se întâmplă deja în Sănătate.“

Oficialul cărășean se raliază părerii președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, care a transmis că PSD nu va vota niciodată o lege a salarizării care aduce austeritate și sărăcește românii, care distruge Sănătatea și Educația. Printre liniile roșii ale Legii salarizării unitare se numără inacceptabila plafonare a sporurilor la 20%, care lovește direct în sistemul medical. PSD nu este de acord nici cu ștergerea indemnizației pentru titlu de doctor, a celei de dirigenție sau a sporului de suprasolicitare neuropsihică. Grindeanu a amintit faptul că social-democrații au fost cei care au mărit salariile din Sănătate și Educație, în anii trecuți, pentru a opri exodul specialiștilor, fapt pentru care nu este de acord cu tăierile sau înghețarea acestora.

JCS-A.M.

1 Comentariu

  1. Aceeasi atitudine, Ii doare la basca de deficitul bugetar ca pe covrigarul ce le-a fost sef si ne-a adus aici. Sa dai ce n-ai si sa imparti firimituri din imprumuturi calicilor ca sa nu iasa in strada si sa conteste privilegiatii e specialitate socialista. Daca pe cei din institutiile de forta, justitie, companii de stat si alti privilegiati ii poti intelege de ce sustin aceasta grupare de crima organizata, la cei mai prapaditi si cocosati de rate dintre romani te-ai astepta sa intrevada daca nu pot intelege pe deplin, ce inseamna sa te imprumuti la dobanzile la care se imprumuta Romania doar ca sa sustina imensul aparat bugetar ce nu livreaza nimic. Fiecare calic ce asteapta mila socialista sa-si imagineze ca il cara in spate pe Silviu Hurduzeu cu toata sleahta lui iar judetul e praf economic si social, drumurile sunt mai rele ca in zonele de razboi, copiii lor sunt datori pe cateva generatii si nu mai exista nici speranta.

Adaugă comentariu