Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Silvia Mihalcea a anunțat că Partidul Social Democrat a inițiat demersuri legale împotriva hotărârilor adoptate de Guvernul demis condus de Ilie Bolojan, acuzând Executivul că și-a depășit atribuțiile constituționale după pierderea mandatului!

Potrivit parlamentarului social-democrat, un guvern demis are obligația de a se limita la administrarea curentă a treburilor publice și nu poate adopta măsuri sau politici cu efecte pe termen lung. „Într-un stat de drept, Constituția nu este opțională și nimeni nu e mai presus de lege. PSD somează Guvernul demis Bolojan să înceteze cu încălcarea Constituției și a inițiat demersurile legale împotriva hotărârilor adoptate cu depășirea atribuțiilor unui executiv demis.“, a declarat Silvia Mihalcea.

Aceasta susține că Executivul a continuat să adopte hotărâri privind proiecte considerate strategice pentru România, precum dezvoltarea infrastructurii de autostrăzi, exploatarea gazelor din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep și dezvoltarea hidrocentralelor, deși, în opinia PSD, nu mai avea mandat constituțional pentru astfel de decizii. Deputatul a precizat că PSD sprijină măsurile necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin PNRR și pentru absorbția fondurilor europene, însă consideră că acestea trebuie implementate cu respectarea prevederilor legale.

„România are nevoie de un Guvern care respectă Constituția, nu de unul care o interpretează în funcție de propriile interese.“, a mai afirmat Silvia Mihalcea.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu