REȘIȚA – Dorinel Munteanu nu a găsit la CSM Reșița o echipă de fotbal în adevăratul sens al cuvântului, ci doar câțiva jucători aflați sub contract, motiv pentru care a fost nevoit să construiască aproape de la zero!
Totuși, un mare plus pentru Dorinel Munteanu în fața suporterilor este faptul că a ales să efectueze cantonamentul de vară în țară, la Vatra Dornei. Este primul stagiu de pregătire pe care CSM Reșița îl va desfășura după mult timp în România și nu în străinătate, așa cum s-a întâmplat în anii trecuți, când s-au cheltuit zeci, poate chiar sute de mii de euro, atât vara, cât și iarna. Pregătiri peste pregătiri și meciuri amicale disputate în Slovenia sau Antalya, însă prestațiile fotbaliștilor în partidele oficiale lăsau de multe ori de dorit.
„Legat de jucători, n-am ce să ascund. Am găsit la CSM Reșița doar trei-patru fotbaliști cu contract. Am mai păstrat dintre jucătorii care au evoluat în sezonul trecut, am mai adus câțiva în această perioadă și, cu siguranță, vor mai veni. Lotul cu care vreau să plec la Vatra Dornei în cantonament vreau să fie cât de cât conturat. Perioada de transferuri este deschisă până în septembrie, deci vor mai veni jucători. Scopul meu este să construiesc o echipă competitivă, să ne stabilizăm și abia apoi să ne atingem obiectivele propuse.”, a declarat Dorinel Munteanu.
CSM Reșița este un nume de tradiție în fotbalul românesc, cu rezultate notabile obținute însă în urmă cu foarte mulți ani. Tocmai de aceea, Dorinel Munteanu a recunoscut că echipa nu reprezintă o destinație atractivă pentru fotbaliștii valoroși și nici nu dispune de resursele financiare necesare pentru a-i transfera. „Știm cu toții, nu trebuie să ne ascundem, că este greu să aducem jucători buni. Încerc, pe cât posibil, să aduc fotbaliști dornici să facă performanță. Am discutat cu Alexandru Băluță, care a ales să meargă la altă echipă. Nu puteam să-i asigurăm salariul. Am discutat și cu Aurelian Chițu, dar și cu mai mulți jucători. Din punct de vedere financiar nu ne putem ridica la nivelul altor echipe. Trebuie să recunoaștem că este greu să aducem jucători buni la Reșița în detrimentul Bucureștiului sau al Timișoarei. Asta este situația și trebuie să o acceptăm. Nu am mai întâlnit la vreo echipă ca, în perioada precompetițională, să aibă sub contract doar câțiva jucători. Probabil am mai întâlnit o situație asemănătoare la începutul mandatului meu de la Galați, dar acolo a fost un alt context. Au plecat toți fotbaliștii pentru că existau restanțe salariale de luni de zile, ceea ce nu a fost cazul la CSM Reșița. Acesta a fost managementul celor care au fost înaintea mea, iar eu mi-am asumat să vin la Reșița. Cred că mă voi descurca, iar în acest moment sunt preocupat să formez o echipă. Totuși, obiectivul este calificarea în play-off-ul Ligii 2. Nici nu pot să spun acum prea multe legat de obiectiv. Mergem pas cu pas. Este greu să faci planuri înainte de startul sezonului și trebuie să fiu mai ponderat.”, a mai spus Dorinel Munteanu.
JCS-Ștefan Moraru
