Caraş-Severin, Romania

VEST – Fostul „căprar“ de la Phoenix, originar din Reşiţa, artist plastic consacrat, a încetat din viață în această dimineață, la aproape 81 de ani, vestea tristă fiind dată de unul din bunii săi prieteni, reputatul medic timișorean Dorel Săndesc!

„O forță a naturii și a artei, membru al trupei Phoenix, prieten bun al lui Nicu Covaci, artist plastic de renume internațional, cetățean și aventurier al lumii, Vali Sepi a plecat așa cum s-a rugat: <<Să mă ia Dumnezeu la El brusc, fără durere>>.”, a anunțat Săndesc pe rețelele de socializare.

S-a născut de ziua morților a anului 1945, la Reşița, într-o familie de ingineri şi maiştri, pe strada Independenței, așa cum avea să spună, într-un articol publicat de Caon în 2020 și semnat de regretata Alexandra Gorghiu, un confrate artist mai tânăr, Costin Brăteanu, organizatorul mai multor tabere de artă plastică desfăşurate în Caraş-Severin.

„După o perioadă de peregrinări, ca urmare a dezmembrării familiei, Valeriu îşi încearcă norocul la Liceul de Arte din Timişoara, unde-i este refuzată înscrierea datorită originilor nesănătoase (familie de intelectuali) şi îşi termină studiile liceale la Reşița. În 1969 este înscris la Facultatea de Arte din Timişoara, avându-i ca mentori pe maestrul Leon Vreme, Peter Jecza sau Luca Adalbert, şi începe să participe de atunci, alături de Nicu Covaci, cu formația Phoenix, între anii 1970-1975, la faimoasele concerte ale formaţiei, creându-şi propriul instrument, <<Caprele>>, şi realizând grafica discurilor trupei. Deseori, vagabondând pe cărările din Munții Banatului, unde Sepi încă mai caută locuri de muscărit la păstrav, iar eu încerc să descopăr sate izolate, sperând să dau naştere unor simpozioane noi, în localități precum Ravensca, Bigăr sau Eibenthal, îmi deapănă amintiri despre peripeții, proiecte şi expoziții petrecute pe urmele dragonilor din Nepal, Cambodgia, Singapore sau Indonezia, împărtăşite fiind, poate, pentru a reînsemna şi rememora un parcurs artistic excepțional.”, amintea atunci Costin Brăteanu în elogiul pentru Valeriu Sepi la împlinirea vârstei de 75 de ani.

În 2014, Valeriu Sepi s-a reîntors în oraşul natal, Librăria Semn de Carte organizându-i o expoziţie, de atunci artistul participând şi la alte expoziţii colective organizate în Reșița.

Dumnezeu să-l odihnească!

Adaugă comentariu