REȘIȚA – Verificările polițiștilor reșițeni în cazul incendiului produs în noaptea de 15 iunie, la două utilaje aflate pe strada G.A. Petculescu din municipiu, prinsă în asfaltări, au dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei!
„Un bărbat de 35 de ani ar fi provocat incendiul la unul dintre utilaje, flăcările extinzându-se ulterior și la cel de-al doilea utilaj aflat în imediata apropiere. În urma administrării probatoriului, la data de 16 iunie 2026, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.“, transmite Poliția județului.
JCS-A.M.
