REȘIȚA – Reșița va organiza, în perioada 11-12 iunie 2026, pe stadionul „Mircea Chivu”, cea de-a treia ediție a Memorialului „Dan Firițeanu”, competiție dedicată memoriei regretatului profesor și antrenor care și-a legat numele de dezvoltarea multor generații de tineri fotbaliști!
Peste 120 de copii, alături de antrenori și părinți, sunt așteptați la evenimentul organizat de Asociația „Dan Firițeanu”, împreună cu apropiați ai fostului tehnician, cu sprijinul CSM Reșița, al Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin și al mai multor parteneri locali.
Turneul va reuni opt formații U12 din Reșița, Timișoara, Craiova și Caransebeș. În Grupa A vor evolua CSM Reșița, CSȘ Reșița, CSȘ Craiova și Porto Bega Timișoara, în timp ce Grupa B le va avea la start pe Auto Timișoara, Mundo Reșița, AC Milan Craiova și CSȘ Caransebeș.
Competiția va debuta joi, 11 iunie, la ora 9:30, odată cu ceremonia oficială de deschidere și primele meciuri din faza grupelor. Pe primul teren, CSM Reșița va întâlni CSȘ Craiova, iar pe cel de-al doilea teren AC Milan Craiova va juca împotriva celor de la Mundo Reșița. Programul va continua pe parcursul întregii zile, fiecare echipă urmând să dispute câte trei partide pentru stabilirea clasamentului final. Unul dintre cele mai așteptate jocuri ale zilei va fi duelul dintre CSM Reșița și CSȘ Reșița, programat la ora 12:30.
Ziua a doua va aduce fazele eliminatorii. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale, în timp ce celelalte formații vor disputa meciuri de clasament. Semifinalele sunt programate de la ora 9:00, meciurile pentru locurile 5-8 vor începe la ora 10:00, finala mică se va juca de la ora 11:00, iar marea finală este programată la ora 12:00. Ceremonia de premiere va avea loc la ora 13:00.
La festivitatea de închidere vor fi prezenți doi invitați de marcă ai fotbalului românesc și reșițean: Ștefan Iovan, fostul căpitan de la Steaua București și câștigător al Cupei Campionilor Europeni, și Aurică Beldeanu, unul dintre simbolurile fotbalului din Valea Domanului și fost căpitan al CSM Reșița.
Toți participanții vor fi recompensați cu medalii, trofee și premii, iar organizatorii vor acorda și distincții speciale pentru performanțele individuale remarcate pe parcursul competiției. „Ne dorim ca acest memorial să nu fie doar o simplă competiție sportivă, ci o adevărată sărbătoare a fotbalului juvenil, un moment de respect față de memoria celui care și-a dedicat viața educației și sportului. Profesorul Dan Firițeanu a trăit pentru a crește campioni, dar mai ales oameni de caracter. Prin acest turneu, ducem mai departe lecțiile lui de viață și de sport.”, a declarat Gheorghiță Lăpădat.
La rândul său, familia Firițeanu a transmis un mesaj emoționant înaintea competiției: „Acest eveniment va fi dedicat sportului, alături de sportivi, elevi și tehnicieni din fotbal care l-au cunoscut pe tatăl nostru și care, asemenea lui, au iubit fotbalul și și-au dedicat o mare parte din viață acestui sport. Le mulțumim tuturor celor care, cu bunăvoință și implicare, ne sunt alături și contribuie la bucuria copiilor prezenți într-o zi atât de emoționantă pentru noi.”
Mai mult decât un simplu turneu, Memorialul „Dan Firițeanu” reprezintă o continuare a moștenirii lăsate de unul dintre oamenii care și-au dedicat viața fotbalului și educației. Pentru două zile, Valea Domanului va deveni locul în care pasiunea pentru fotbal, fair-play-ul și respectul pentru performanță vor fi celebrate de cei mai tineri practicanți ai acestui sport.
JCS-Ștefan Moraru
