Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este de părere consilierul Doru Coșei, care, deși a votat noua organigramă a palatului administrativ, nu este întru totul de acord că ar fi vorba de vreo mare reformă!

Singurul glas liberal care s-a auzit în ședință, pe marginea organigramei propuse de președintelele Silviu Hurduzeu – cel al liderului de grup Mircea Teodorescu – a fost unul apreciativ și de susținere. Chiar dacă a votat favorabil, ulterior ședinței, consilierul liberal Doru Coșei a dorit să facă opinie separată.

Ce-i drept, din cifre, sub conducerea lui Hurduzeu, în doar 2 ani, aparatul bugetar a scăzut de la 385 la 175 de posturi. Adică vorbim despre o reducere impresionantă, de 54,54%! „Noua «reformă de formă» a organigramei Consiliului Județean pare, după cum este expusă, mai degrabă o operațiune de imagine decât o schimbare reală, crede Coșei. În ultima ședință am votat proiectul de reorganizare și consider că cetățenii merită să știe ce înseamnă el în realitate. Da, pe hârtie numărul posturilor scade spectaculos, de la 385 la 175 în decurs de doi ani. Sună impresionant! Numai că, așa cum s-a recunoscut chiar în ședință, majoritatea posturilor desființate erau vacante, iar personalul afectat este redistribuit pe alte posturi disponibile. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o reformă administrativă, nu vorbim despre o analiză serioasă a performanței și eficienței instituției, ci în mare parte despre eliminarea unor posturi neocupate care existau deja doar pe organigramă.“.

Totuși, legat de posturile tăiate din organigramă, trebuie spus că ele erau bugetate oricum, chiar dacă nu erau ocupate, lucru care permitea administrației județene să aibă, periodic, acces la sumele rămase necheltuite, pe care le putea folosi unde era necesar.

Coșei crede că o adevărată reformă ar implica să se facă „ordine în instituție, să se elimine suprapunerile, să se simplifice structurile și să se construiască un aparat administrativ mai eficient“. Lucru care, în viziunea sa, ar presupune susținerea și răsplătirea funcționarilor serioși, profesioniști și muncitori, care își fac treaba zi de zi pentru cetățeni.

„În același timp, o reformă reală presupune să nu mai existe loc pentru cei care doar mimează activitatea, produc rezultate zero și ocupă funcții fără să aducă valoare administrației. Oamenii au nevoie de rezultate și de transparență, nu de cifre. Caraș-Severin are nevoie de modernizare administrativă reală, nu doar de reorganizări de formă.“, mai adaugă liberalul Coșei.

Pentru că inițiativa, în cazul organigramei, aparține exclusiv președintelui, aceste deziderate puteau fi votate și sub formă de amendamente, propuse inclusiv de liberalii dornici să le facă. Din păcate, însă, tura asta au pierdut trenul…

JCS-A.M.

Adaugă comentariu