Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Derularea celei mai mari investiții în infrastructura rutieră a județului ridică tot mai multe semne de întrebare!

În 1 august 2025, Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, semna ordinul de începere a lucrărilor pe cel mai scump drum județean. DJ571, de la intersecția cu DN 57-Moldova Nouă-Cărbunari-Sasca Montană-Ciuchici-până la intersecția cu DN 57, este o investiție de aproape 50 de milioane de euro, pentru 46 kilometri de drum. Mai exact, 49,93 de milioane de euro cu TVA inclus (247.850.791,28 lei). Din acești bani, județul va acoperi 4,91 milioane de lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului, la care se adaugă 2,33 milioane de lei, reprezentând totalul cheltuielilor neeligibile (toate cu TVA). Cea mai mare parte a banilor este acoperită din fonduri structurale, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Chiar dacă se promitea începerea în forță a lucrărilor, elanul a fost tăiat brusc, după ce s-au anunțat diferențe între realitatea din teren și poveștile din hârtii. Deocamdată nu se știe care au fost diferențele și cât costă, cert e că între timp, în teren, au început timid să se dezmorțească lucrurile. Dar care este stadiul astăzi?

Romeo Dunca, fostul șef al CJ, mărturisește: „Zilele trecute am parcurs cu greu câțiva kilometri pe DJ 571 Ciuchici-Moldova Nouă. Știind că la final de martie modernizarea acestui drum – pentru care în mandatul meu am adus în județ 50 milioane euro comunitari – trebuia să fie realizată în procent de 30 % conform obligației pe care tot eu am asumat-o, am vrut să văd cum merge șantierul. Tristețe mare pe teren însă, deoarece nu exista nici măcar 2% progres! Se vor pierde banii și reparația drumului nu va fi realizată.“

Și consilierul județean Doru Coșei (PNL) s-a arătat îngrijorat de stadiul și întârzierea lucrărilor, întrebându-l pe președintele Hurduzeu, în cadrul forului județean: „Când încep lucrările pe DJ 571 și dacă există penalizări că n-au început la timp aceste lucrări?“

Hurduzeu i-a răspuns: „Se lucrează! Nu există în acest moment penalizări că nu se lucrează! Se lucrează pe acest drum.“

Informat despre intervenția consilierului Coșei în ședința Consiliului Județean, Dunca i-a recomandat: „Trimiteți pe traseu pe careva, după care citiți contractul cu angajamentul ca până la final de martie 2026 să fie progres de 30% din lucrare. Apoi trageți cele mai relevante concluzii.“

JCS-A.M.

Adaugă comentariu