Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Investiția strategică în energie din comuna Obreja se apropie de finalizare, marcând astfel un pas important în dezvoltarea infrastructurii energetice naționale. Cu o capacitate de până la 196,4 MWh și o putere instalată de maximum 98,6 MW, investiția realizată de compania Simtel România în localitatea Iaz se încadrează în categoria proiectelor strategice pentru sectorul energetic!

Lucrările de racordare la rețeaua electrică de interes public au fost executate de Compania EEI din Reșița, iar în prezent testele au fost finalizate. Proiectul se află în etapa finală, fiind foarte aproape de punerea în funcțiune. Potrivit specialiștilor implicați, sistemul de stocare instalat la Iaz este conceput pentru a răspunde dinamic cerințelor rețelei energetice. „Sistemul de stocare instalat la Iaz este proiectat pentru a prelua, stoca și livra energie în funcție de nevoile rețelei sau consumatorului. Această soluție ne permite să optimizăm consumul de energie, să reducem pierderile și să creștem stabilitatea alimentărilor.“, a declarat Paul Puia, inginer proiectare electrică.

Reprezentanții companiei subliniază că realizarea unui astfel de proiect presupune o colaborare extinsă între specialiștii din mai multe domenii. „Un proiect mare înseamnă, înainte de toate, o echipă solidă. De la planificare până la execuție, echipa dedicată proiectului de stocare a energiei în baterii de la Iaz a fost prezentă în fiecare etapă, cu responsabilitate, coordonare și multă muncă în teren. În spatele acestui proiect se află oameni din roluri-cheie, de la site manager, inginer de proiectare electrică și manager HSEQ, până la coordonatori și membri ai echipei de service și mentenanță implicați în procesul de comisionare.“, au transmis reprezentanții Simtel România.

Odată pus în funcțiune, sistemul de la Iaz va contribui la creșterea stabilității rețelei electrice și la eficientizarea consumului de energie, într-un context în care soluțiile de stocare devin tot mai importante.

JCS-Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu