Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Municipiul Arad a găzduit Finala Campionatului Național de cadeți U18 la judo, competiție care a reunit la start cei mai valoroși tineri sportivi din țară. Secția de judo a clubului CSM Muncitorul Reșița a fost reprezentată de doi judoka, care au avut evoluții apreciabile pe tatami!

La categoria 60 de kilograme, Alexandru Bîrță a început curajos competiția, reușind să câștige primele două tururi. Parcursul său s-a oprit ulterior, după un meci dificil, însă prestația sa confirmă potențialul și progresul înregistrat în acest sezon. Performanța notabilă a delegației reșițene a venit prin Bianca Mitrof, la categoria 48 de kilograme. Tânăra sportivă a cucerit medalia de bronz, după un parcurs impresionant: cinci victorii și o singură înfrângere. Evoluția sa a fost cu atât mai meritorie cu cât Bianca este mai mică cu doi ani decât limita categoriei de vârstă. Dacă la această ediție au concurat sportivi născuți în anii 2009-2010, Bianca este născută în 2011, demonstrând determinare și maturitate competițională peste media vârstei.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu