REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 30 ianuarie, cu scorul de 3-1, amicalul cu liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin, CSM Caransebeș, partidă disputată pe terenul sintetic din Valea Domanului! La pauză s-a intrat cu scorul de 1-1, grație reușitelor lui Jerdea pentru Reșița, respectiv Neagu pentru Caransebeș. În partea a doua, un fotbalist aflat în probe, Adi Șter, a înscris o „dublă” și a adus victoria rosso-nerilor!
„Vreau, în primul rând, să felicit adversarii, deoarece i-am văzut bine organizați. CSM Caransebeș este o echipă care are șanse foarte mari să urce în eșalonul superior. Cred că cele mai bune antrenamente sunt jocurile. Ne gândim la ceea ce mai avem de îmbunătățit în Antalya. Ne propunem ca la prima partidă oficială să fim pregătiți fizic și tehnic și tocmai de aceea jucăm aceste amicale.”, a spus antrenorul Flavius Stoican, de la CSM Reșița.

„Am pregătit bine echipa până acum, am încercat o formulă de 3-5-2, pe care am jucat-o și cu Poli Timișoara, doar că acolo nu ne-a ieșit de la început. Am avut o săptămână de pregătire și am antrenat acest sistem. Știam ce joacă CSM Reșița și am încercat să o surprindem printr-o superioritate în zona centrală. După cum s-a văzut, am avut o primă repriză reușită, am și înscris, plus bara lui Neagu. În a doua repriză nu s-a pus în discuție faptul că CSM Reșița a fost peste noi. Sunt foarte mulțumit de acest amical, am pregătit ceva și ne-a ieșit. Reluarea antrenamentelor s-a făcut acum două săptămâni, când am efectuat trei antrenamente înainte de meciul cu Poli. În săptămâna jocului cu Reșița am încărcat puțin antrenamentele și am observat că băieții au reacționat foarte bine. Ne mai așteaptă amicale sâmbătă, 7 februarie, cu Carani, pe 14 februarie vom întâlni Șag, iar ultimul meci de verificare va fi la Lupeni. Vom face un ciclu de câte patru antrenamente, pe care îl vom încheia cu câte un meci. Mai avem de lucrat, cu Reșița am avut 60 de minute bune.”, a declarat Gheorghe Manu, antrenorul de la CSM Caransebeș.
JCS-Ștefan Moraru
