CARANSEBEȘ – Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin informează participanții la trafic că, în perioada 16–18 ianuarie 2026, pe Centura Ocolitoare a municipiului Caransebeș se vor desfășura lucrări de reparație a părții carosabile!
Din cauza intervențiilor, circulația rutieră în zonă se va putea desfășura, dar cu dificultate, existând riscul apariției unor întârzieri sau chiar blocaje temporare. Pentru a preveni aglomerația și a fluidiza traficul, conducătorii auto ai autoturismelor și ai autovehiculelor de mici dimensiuni care tranzitează zona sunt sfătuiți să folosească rute alternative prin municipiul Caransebeș.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin recomandă tuturor participanților la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zona lucrărilor, să circule cu prudență sporită și să adapteze viteza la condițiile de drum, manifestând răbdare și atenție pentru prevenirea evenimentelor rutiere. De asemenea, șoferii sunt încurajați să se informeze din timp cu privire la starea traficului și la eventualele rute ocolitoare.
Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe durata lucrărilor pentru monitorizarea circulației și menținerea siguranței rutiere, iar Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin le mulțumește conducătorilor auto pentru înțelegere și cooperare.
JCS-Denis Dutca
