Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Intervențiile Romsilva pentru deblocarea căilor de acces din zona Padina Matei continuă în ritm susținut, după ce ninsorile abundente și vântul puternic din ultimele zile au provocat căderea a sute de arbori pe drumurile din sudul județului Caraș-Severin!

Echipele de silvicultori din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin acționează neîntrerupt pentru eliberarea drumurilor și pentru asigurarea accesului populației la locuințele din zonele afectate. În prezent, 30 de angajați ai Ocoalelor Silvice Moldova Nouă și Sasca Montană sunt mobilizați în teren și intervin pe mai multe tronsoane de drum județean. Astfel, lucrările de degajare se desfășoară pe DJ 571 – tronsonul Cărbunari–Moldova Nouă, aflat în responsabilitatea Ocolului Silvic Moldova Nouă, pe DJ 571B – Cărbunari–Stăncilova, unde intervin silvicultorii Ocolului Silvic Sasca Montană, precum și pe DJ 571A, pe sectorul Moldovița–Gârnic.

Misiunea echipelor este una extrem de dificilă, intervențiile având loc în condiții meteo severe. Vântul continuă să sufle cu intensitate, solul este instabil în urma precipitațiilor din ultimele zile, iar temperaturile scăzute cresc gradul de risc și complexitatea lucrărilor desfășurate în teren. Cele mai afectate localități rămân Gârnic, Padina Matei și Moldovița. Cu sprijinul autorităților locale, silvicultorii au reușit să asigure accesul locuitorilor către aceste zone pe rute ocolitoare. Echipele rămân mobilizate în teren până la remedierea completă a situației și redeschiderea în siguranță a tuturor căilor de acces.

JCS-Denis Dutca

VIDEO: Romsilva

Adaugă comentariu