REȘIȚA – Faza a II-a a Campionatului Național U15 masculin continuă cu Turneul 4, o etapă importantă pentru echipele aflate în lupta pentru calificare. După primele turnee disputate în formulă restrânsă și după evoluțiile solide din debutul acestei faze, competiția ajunge acum la Reșița, unde baschetbaliștii de la clubul CS Cristina Ciocan Reșița își propun să confirme forma bună arătată până acum!
„Ne aflăm în faza a II-a Campionatului Național, Turneul 4, categoria U15, masculin. La această categorie campionatul se desfășoară sub formă de turnee. În prima fază am fost 4 echipe în grupă și am disputat două turnee în acea formulă. Acum, în faza a II-a, suntem trei echipe și vom disputa trei turnee. Primul l-am avut la Craiova în luna noiembrie, unde am câștigat ambele meciuri. Urmează turneul de acasă, iar în luna februarie ne vom deplasa la București. Acum suntem în grupă cu ASBC Alpha București și SCMU Craiova. Sperăm ca parcursul nostru să continue la fel și să ne atingem obiectivele propuse. Mulțumim Colegiului Național Mircea Eliade pentru faptul că ne permit să organizam turneele în sala sport și Primăriei Reșița pentru susținere. Așteptăm cât mai multe persoane să încurajeze acești sportivi tineri și talentați din orașul nostru, sâmbătă de la ora 11:00 si duminică de la ora 10:00.”, a declarat antrenoarea Cristina Ciocan Acea.
JCS-Ștefan Moraru
