CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a pus în discuție lichidarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară care ar fi trebuit să pună pe roate proiectul vizând realizarea domeniului schiabil Nedeia. Deocamdată doar s-a stat și s-au încasat salarii…
Pe moment, lichidarea visului pe schiuri a fost suspendată pentru o lună, după ce subiectul a încins spiritele în Consiliul Județean. De ce s-ar dori lichidarea? Pentru că deocamdată ADI Banatul Alpin Nedeia schiază între costuri inutile și zero activitate.
ADI-ul a funcționat, pe hârtie, de la final de 2021, iar acum, la final de 2025, n-a produs nimic, decât cheltuieli. Bunele intenții de păstrare a ADI-ului care doar consumă s-au confruntat cu cele care au dorit să economisească, mai ales în actuala criză.
În 2022, din ADI făceau parte Consiliul Județean, care contribuia cu 100.000 de lei anual, și comunele Zăvoi și Obreja, cu o cotizație anuală de 7.000, respectiv 5.000 de lei. Ulterior, Obreja a ieșit și a intrat Caransebeșul. Din lipsa unei activități reale, a fost stopată și plata contribuțiilor aferente anului 2024 și 2025. Iar Flavius Fiștea (foto, în picioare-n.r.), șeful Achizițiilor de la județ, care este și președintele ADI (fapt pentru care nu primește bani!), a sesizat că organismul doar mănâncă bani fără să producă nimic: „Neavând nicio activitate nimic, stăm și plătim taxe, comisioane lunare la bănci, juriști și dna contabilă, care face acte și trebuie depuse lunar la Finanțe, plus impozitele aferente, care sunt la final de an. (…) Ne-am întâlnit în ședințe gen formale. Nu s-a blocat din partea unei primării, n-a fost semnat niciun act, n-a fost depus niciun proiect, nu s-a făcut nimic.“ Flavius Fiștea fiind cel care a preluat, de la Romeo Dunca, președinția ADI-ului în 2022.
Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a conchis: „Ținând cont de faptul că nu a desfășurat până acum această asociație nicio activitate, nu există niciun material (…) vreau să vă spun că în afara salariilor plătite, nu s-a întâmplat și nu se întâmplă nimic la nivelul acestei asociații! Nu a fost niciun alt motiv privind desființarea acestei asociații de dezvoltare intracomunitară.“
Legat de banii rămași, undeva la 6.000 de lei, secretarul general al județului, Darian Ciobanu, a detaliat că aceștia nu pot fi împărțiți între fondatori, ci trebuie numit un lichidator, care îi poate transfera către alt ADI sau altă asociație, în funcție de decizia Adunării Generale. Va transfera, evident, dacă după costurile lichidării mai rămâne ceva…
Cele 7.000 de pagini ale proiectului de amenajare a Zonei Turistice și a Domeniului Schiabil Nedeia, Munții Țarcu, comuna Zăvoi, au fost donatu județului, în noiembrie 2020, de Dunca Imobiliare. Doar că, din pricina opozițiilor din Obreja și a altor factori – pe ideea că „Dunca ne fură munții!“ –, județul și ADI-ul n-au putut pune pe roate proiectul, astfel că acesta a fost într-un final cedat comunei Zăvoi, care și-a modificat PUG-ul, pentru a face posibilă implementarea lui.

În ședința CJ, în apărarea ADI-ului, au sărit, rând pe rând, mulți consilieri, începând cu Ovidiu Bistrian (PNL), care a fost de părere că sumele risipite sunt oricum mici pentru banii CJ și că ni le putem permite în continuare, mai ales că vorbim despre unul dintre cele mai importante proiecte ale județului nostru: „Dacă nu investim în lucrurile care contează, nu vom face niciodată nimic. Vom fi tot timpul niște administratori ai lucrurilor mici.“
Și Sergiu Crețan, de la AUR, a precizat că formațiunea sa se va abține de la vot. Iar liberalul Andrei Apostol a explicat că asocierea a fost făcută pentru obținerea finanțării, pentru dezvoltarea în zona Nedeia, cel mai înalt vârf din zona noastră, 2.200 m, a unui domeniu schiabil de excepție, pentru care chiar ar fi bani la ADR: „Singurul mod prin care se poate dezvolta județul nostru este turismul. Și cred că trebuie să lăsăm la o parte parti-pris-urile astea politice și să facem lucrurile să funcționeze.“
Vicepreședintele Ioan Crina a limpezit lucrurile, subliniind că nu trebuie susținut un ADI care doar risipește banii, cum a făcut-o din 2021 până în 2025. Atunci când se vor găsi banii necesari, se poate înființa rapid un nou ADI, în maximum două săptămâni.
Surprinzător este însă că Silviu Hurduzeu nu a fost înștiințat de existența proiectului Nedeii: „Eu să știți că am întrebat despre acel proiect și mi s-a spus că nu este! Dar, în fine, poate nu știau cei pe care i-am întrebat eu despre el. (…) În acest moment, pentru Nedeia, nu există niciun proiect la nivelul Consiliului Județean, este doar o poveste! Și dacă acel proiect există la nivelul acestui ADI, din ce am întrebat, mi s-a spus că nu!“
Vis sau nu, susținătorii ADI-ului care va continua să consume bani până la găsirea unei finanțări pentru Nedeia au termen o lună să găsească soluții, pentru că președintele Hurduzeu și-a retras proiectul pentru acest termen: „Dar până la urmă nu asta contează, dacă sunt mult sau puțin bani, important e că până în această perioadă nu a produs nimic! L-am amânat, am această posibilitate. Și aștept acele propuneri în scris, și o să vedem. Și cu siguranță, dacă decidem să păstrăm acest ADI, va fi reprezentat în Adunarea Generală a Asociaților un consilier care să răspundă mai ușor atunci când va fi întrebat în ședințele de Consiliu Județean.“
Ideea numirii unui înlocuitor pentru Fiștea l-a bucurat cel mai mult pe Bebe Iova de la AUR, care l-a văzut pe șeful Achizițiilor cumva responsabil pentru lipsa de activitate a ADI-ului.
Concluzia finală aparține șefului județului: „Dacă altcineva poate să prezinte un document, un livrabil, cum se spune în ziua de azi, al acestui ADI, în această perioadă, eu sunt dispus să îl însușesc. Și să-i și felicit pe cei care l-au realizat. Însă în spatele acestei povești frumoase nu s-a concretizat nimic. Sigur, dacă există posibilitate și există un proiect temeinic pentru Nedeia, fezabil, cu toate autorizațiile, cu tot ce presupune, cu indicatori tehnico-economici, sunt dispus să găsesc o sursă de finanțare.“
JCS-Antoniu Mocanu
