CARAȘ-SEVERIN – Adică un dar oferit de șeful județului, Silviu Hurduzeu, la botezul copilului chirurgului Bhupinder Singh, care a ajuns subiect de știre TV!
Două dosare penale au zguduit zilele trecute scena publică a Caraș-Severinului, unul vizându-l pe secretarul de stat Flavius Nedelcea, iar celălalt pe reputatul chirurg Bhupinder Singh, managerul suspendat al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.
Șeful județului, Silviu Hurduzeu, este doar martor în primul dosar, fără vreo legătură cu cel de-al doilea. Chiar și așa, de dragul senzaționalului, un plic, având notat mesajul „Fam. Hurduzeu Silviu“ a fost scos la lumina camerelor de luat vederi și a făcut ocolul spațiului public, fiind legat de cazul medicului Singh. Plicul, care pare aproape evident al unui profesor, era chiar de la președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, fiind scris de soția acestuia. Și fusese oferit la botezul copilului doctorului.
Acesta a explicat: „Sunt martor într-unul din cele două dosare, în cel în care este și domnul Flavius Nedelcea. Nu pot să vă dau mai multe amănunte. Chiar și în calitatea mea de martor, nu pot oferi date din dosar, pentru că în primul rând cred că contravine legii, în al doilea rând se pot crea anumite legături, avantaje sau dezavantaje cuiva prin ceea ce spun. Sigur că o să merg de câte ori voi fi chemat, nu am nicio problemă! Repet, sunt martor într-unul din cele două dosare. Am văzut și acea poză care a stârnit comentarii, cu numele meu pe un plic. O să mă gândesc, data viitoare când merg la un botez sau la o nuntă, cum să scriu pe plic. Era plicul pe care l-am dat la botezul fiului domnului doctor Singh. E scrisul soției mele pe plic, am recunoscut împreună scrisul. Cred că s-a inventat, se pot folosi cod de bare sau cod QR în loc de nume.“, a încheiat președintele CJ.
Clar este că plicul e de la botez, de vreme ce anchetatorii nu l-au luat în considerare. Până la urmă, la vreo șpagă, cine scrie „Familia X“ pe plic? Chiar și așa, de ce oare din „urna“ cu plicuri a fost tras, cu dedicație pentru publicitate, doar cel oferit de șeful județului? Mai ales că n-a fost singurul oficial cu nume prezent la botez.
JCS-Antoniu Mocanu
1 Comentariu
Cati bani au fost in plic?