BOCȘA – Sticla a fost aruncată de la etajul al doilea al unui imobil din Bocșa, unde o petrecere a degenerat, iar vecinii au alertat oamenii legii pentru tulburarea liniștii publice. Totul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 20.30!
Atunci, Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată că într-un apartament din localitate unii se distrează prea tare, petrecerea tulburând liniștea publică. Iar petrecerea s-a stins mai repede și mai urât decât credeau participanții.
„În timpul intervenției pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, unul dintre polițiști a fost lovit în cap cu o sticlă aruncată de la etajul al doilea al imobilului, de unul dintre participanți. De asemenea, în timpul intervenției a fost avariată luneta unei autospeciale de poliție, staționată lângă imobil. Polițistul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare, fără a rămâne internat. Imediat după eveniment la fața locului au fost direcționate forțe suplimentare de poliție și jandarmerie, iar cei implicați au fost conduși la poliție pentru cercetări, fiind restabilită ordinea și liniștea publică în zonă.“, transmite Poliția județului.
Acum, în loc de vreun avertisment sau amendă pentru tulburarea liniștii publice, unii dintre petrecăreți sunt cercetați, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și distrugere.
JCS-A.M.