Caraş-Severin, Romania

VEST – Banii de împrumut pentru proiectul feroviar, estimat că se va finaliza în 2029, vin de la Banca Europeană de Investiții!

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare pentru Linia feroviară Caransebeș – Arad, cofinanțare aferentă Mecanismului de redresare și reziliență dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 300 milioane euro. Chestiunile legate de împrumut au fost tranșate de luni bune, contractul fiind semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 2024 şi la Luxemburg la 7 ianuarie 2025. De altfel, proiectul de lege așteaptă de câteva luni aprobarea Guvernului, el fiind elaborat pe vremea ministeriatului lui Sorin Grindeanu la Transporturi și, probabil va mai staționa și prin Parlament, unde a fost trimis spre dezbatere și aprobare.

Valoarea estimată a proiectului este de 1,758 miliarde euro (inclusiv TVA și achiziția de terenuri), alocarea aferentă PNRR fiind în sumă de circa 1,1 miliarde euro. Diferența urmează a fi acoperită de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din veniturile proprii ale CFR SA, precum și din alte surse legal constituite. Împrumutul în valoare de 300 de milioane de euro va sprijini autoritățile române în acoperirea acestei contribuții prin finanțarea deficitului bugetului de stat creat pe parcursul implementării proiectului.

Având în vedere faptul că, potrivit estimărilor, proiectul ar urma să fie finalizat în 2029, iar data finală de disponibilizare a împrumutului este de 72 de luni de la data semnării Contractului de finanțare, s-ar putea spune că e timp berechet pentru o lucrare de mare artă și precizie. Dacă privim însă istoricul proiectului, nu ne rămâne decât să fim, în continuare, optimiști. Împărțită în patru loturi, proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a liniei feroviare a fost scoasă la licitație în două tranșe, în octombrie 2020 (Lot 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj și Lot 4 Ronaț Triaj – Arad), respectiv în iunie 2021 (Lot 1 Caransebeș – Lugoj și Lot 2 Lugoj – Timișoara Est). Ultimul lot atribuit, în decembrie 2023 după soluționarea la CNSC a contestațiilor, a fost chiar Lotul 1 Caransebeș – Lugoj. Ținând cont de acest lucru, poate fi de înțeles că stadiul de execuție este unul diferit de la un lot la altul, și nu foarte avansat în cazul acestuia din urmă.

Potrivit ultimei comunicări făcute de către CNCF CFR SA, în calitate de agenție de implementare, cu privire la stadiul proiectului la finalul semestrului I 2025, Lotul 1 Caransebeș-Lugoj (39,56 km) ajunsese la stadiul fizic de 1,10%! Atribuit asocierii Alstom Transport (lider), Euro Construct Trading 98 și Arcada Company, valoarea acestui contract este de 1,344 miliarde lei. Execuția, în cazul celorlalte trei loturi avansase, până la 31 iunie 2025, după cum urmează: Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est (53,91 km) până la 36,80%, Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj (13,86 km) până la 10,67%, iar Lotul 4 Ronaț Triaj – Arad (54,86 km) până la 15,79%.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu