Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii cărășeni au derulat nu mai puțin de 34 de intervenții în situații de urgență, produse în județ, sâmbătă și duminică. Cele mai multe dintre acestea, 23, au fost derulate de echipajele SMURD pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și de transport la spital a celor cu diferite probleme medicale!

Salvatorii militari au mai intervenit pentru extragerea unei persoane dintr-o fântână în orașul Oțelu Roșu, la fața locului constatându-se decesul acelei persoane.“, transmite ISU ”Semenic”. De asemenea, în cazul accidentului mortal de la ieșirea din Bocșa, spre Reșița, dintre o motocicletă și o autoutilitară, două persoane au murit, iar alte două au fost transportate la spital cu răni ușoare.

În cele două zile de weekend, pompierii militari au luptat cu alte șase incendii de vegetație și fond forestier, produse în localitățile Berzasca, Ciclova Română, Sichevița, Socol, Văliug și Mehadia. În urma lor au ars undeva la 2,5 hectare de vegetație. În unele cazuri, intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea flăcărilor la locuințe sau la alte bunuri din apropiere.

Tot în weekend, salvatorii au stins un utilaj de tuns iarba care ardea pe Aeroportul Caransebeș, au înlăturat elemente de pe fațada unei locuințe din Reșița și au stins o butelie de gaz cuprinsă de flăcări în curtea unei locuințe din Bănia. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

JCS-A.M.

 

Adaugă comentariu