Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Primul impact al tinerilor cu piața muncii poate însemna fie indemnizația de șomaj de câte 330 de lei, acordată jumătate de an, fie o primă de inserție de 1.980 de lei. Data limită de 5 august este un termen de decădere, astfel că tinerii care nu au reușit să-și depună dosarele până atunci, nu pot beneficia de indemnizația de șomaj și nici de prima de inserție!

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, data de 5 august este valabilă pentru absolvenții de liceu de anul acesta. În funcție de situație, data poate fi diferită, aceasta fiind menționată în documentele de absolvire.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin reamintește absolvenților de învățământ din promoția 2025 că sunt așteptați să se înregistreze în evidențele instituției pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piața muncii.“, se arată într-un comunicat remis redacției. Înregistrarea oferă acces la diferite servicii, incluzând informare și consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională și prima de inserție. Aceasta din urmă se acordă absolvenților în vârstă de cel puțin 16 ani care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, și are un cuantum egal cu triplul indicatorului social de referință. ISR este 660 de lei, astfel că indemnizația de inserție este de 1.980 de lei.

Cei care n-au reușit angajarea în cele 60 de zile, pot cere acordarea indemnizației de șomaj, care este jumătate din ISR, adică 330 de lei, bani pe care îi vor primi lunar, timp de 6 luni. În plus, la toamnă, cei care n-au reușit angajarea au o șansă în plus, prin bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Detalii se pot obține direct de la sediul AJOFM, de la punctele de lucru din județ ale instituției, precum și telefonic, la numărul 0255/212160.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu