REȘIȚA – Tensiunile din jurul echipei de handbal seniori de la CSM Reșița continuă, iar grupul consilierilor locali PNL a reacționat printr-un comunicat!
„În urma declarațiilor publice ale consilierului local Gaiță Bogdan (AUR), dorim să facem următoarele precizări, pentru o informare corectă a cetățenilor: În ședința Consiliului Local Reșița din data de joi, 30.07.2025, NU s-a votat și NU s-a decis desființarea echipei de handbal seniori a CSM Reșița. A fost prezentată doar o informare privind dificultățile financiare ale clubului – fără a se lua nicio hotărâre în acest sens. Reamintim că echipa de handbal a fost preluată de Primăria Reșița într-un moment critic, fiind salvată de la desființare și susținută financiar, an de an, din bugetul local. În ultimii 8 ani, sub administrația liberală, CSM Reșița a trecut de la 2 secții sportive active (fotbal – în Liga a IV-a – și karate) la 7 secții funcționale, dezvoltate special pentru a încuraja sportul în rândul copiilor și tinerilor reșițeni. De menționat este că aproximativ 550 de copii fac sport la CSM Reșița. Totodată, echipa de fotbal a promovat în eșalonul secund și se menține constant în partea superioară a clasamentului, cu șanse reale de accedere în Liga 1. Acesta este angajamentul nostru real pentru sport – nu declarații populiste, goale de conținut și demagogice. Este important de precizat că grupele de copii și juniori de la handbal (160 de tineri sportivi) NU sunt în pericol. Chiar dacă activitatea echipei de seniori urmează să fie reevaluată ținând cont de toate aspectele ce țin de bugetele consumate în raport cu prestația din cadrul echipei de handbal seniori, sprijinul pentru sportul juvenil rămâne o prioritate clară. În cadrul ședinței de consiliu local, atunci când primarul Ioan Popa l-a invitat pe consilierul Gaiță Bogdan să vină cu soluții concrete pentru situația financiară a clubului, acesta a afirmat că <<nu este treaba lui>>. Așa arată, în viziunea AUR, <<implicarea>> în viața comunității: mult zgomot, zero soluții. Teatrul ieftin și populismul nu au nevoie de soluții concrete. Ne delimităm de acest politicianism ieftin și ne asumăm să continuăm să susținem sportul din Reșița ținând cont de posibilitățile financiare ale orașului, cu mențiunea că prioritatea rămâne DEZVOLTAREA și MODERNIZAREA comunității noastre prin proiecte de investiții care să crească calitatea vieții pentru toți reșițenii, pasionați de sport sau nu.”, este reacția grupului de consilieri locali ai PNL Reșița.
JCS-Ștefan Moraru