MUNTELE MIC – Cei patru cetățeni slovaci au fost opriți de jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic, după ce au pătruns cu autovehicule echipate pentru Off-Road într-o zonă forestieră și în Situl Natura 2000!
Un cetățean a semnalat prin numărul unic de urgență 112 prezența mai multor vehicule Off-Road îndreptându-se către o zonă protejată, iar jandarmii s-au deplasat de urgență, în aproximativ o oră reușind să identifice persoanele semnalate și să le oprească. Potrivit Jandarmeriei Caraș-Severin, cei patru cetățeni străini au declarat că sunt pasionați de Off-Road și că au ales România pentru că ar fi înțeles că aceste activități sunt permise în țara noastră: „Am știut că în România este permis, deși la noi în țară, astfel de activități sunt strict interzise!”
Jandarmii le-au explicat clar prevederile legale în vigoare privind interzicerea accesului cu mijloace motorizate în fondul forestier și în ariile naturale protejate, precum și impactul negativ pe care astfel de activități îl pot avea asupra biodiversității. Pentru fapta lor, fiecare dintre cei patru cetățeni a fost sancționat contravențional cu suma de 2.000 de lei, valoarea totală a amenzilor aplicate ridicându-se la 8.000 de lei. De asemenea, au fost îndrumați să se retragă din zonă și să nu continue deplasarea în mediul natural protejat. Având în vedere că intenționau să campeze în arealul respectiv, jandarmii montani i-au însoțit până într-o zonă sigură de campare, în afara ariei protejate, pentru a le asigura integritatea fizică. Zona în care se aflau era cunoscută pentru prezența urșilor, iar camparea acolo le-ar fi pus viața în pericol.
„Jandarmeria Montană reamintește tuturor cetățenilor, români sau străini, că respectarea legislației privind protecția mediului este esențială pentru conservarea ecosistemelor montane și pădurilor, iar încălcarea acesteia atrage sancțiuni ferme. Totodată, în zonele montane, siguranța personală este o prioritate, iar informarea prealabilă despre riscurile din teren este esențială.”, încheie Jandarmeria Caraș-Severin.
Luna trecută, niște cehi au fost amendați de jandarmii montani pentru același lucru, tot în zona Muntele Mic.
JCS-L.A.
FOTO: Arhivă