Caraş-Severin, Romania

SACU – Nicolae Daminescu, primarul comunei Sacu, susţine că în 2025 se vor implementa mai multe proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene și naționale!

„În anul 2025 avem în derulare un proiect pe Fondurile Europene în măsura DR27, modernizarea drumurilor agricole. Un proiect depus în anul 2024 și câștigat pe finanțare. În acest an încă nu am semnat contractul de finanțare cu CRFIR Timișoara, dar sperăm ca în următoarea săptămână să semnăm acest contract și să demarăm întocmirea proiectului tehnic și, ulterior, licitația pentru execuția lucrărilor. Este vorba de aproximativ 1 milion de euro, mai exact 969.000 de euro, un proiect care prevede modernizarea prin pietruire și așternere cu macadam a 9,8 km de drumuri agricole în toate cele trei sate componente ale comunei: Sacu, Tincova și Sălbăgelul Nou.“, a declarat Nicolae Daminescu.

Asfaltare și poduri prin Programul Național „Anghel Saligny“

„De asemenea, avem în derulare, început din anul 2024, prin Programul Național <<Anghel Saligny>>, modernizarea străzilor în comuna Sacu. Lucrarea a început anul trecut, însă s-au sistat lucrările, urmând să fie reluate odată cu vremea favorabilă. Este vorba de 4,8 km de drumuri asfaltate în localitățile Tincova și Sălbăgelul Nou și construirea a două poduri în localitatea Tincova. Acest proiect are o valoare de 12 milioane de lei.“ a declarat edilul.

Investiții noi în comună

Primarul Daminescu a anunțat că, indiferent de bugetul disponibil, se vor realiza două terenuri sintetice de joacă pentru copii cu nocturnă în localitățile Sălbăgelul Nou și Tincova. „Ne propunem, de asemenea, prin GAL Țara Gugulanilor, să accesăm fonduri europene pentru construirea unei capele mortuare în localitatea Tincova.“

Tot în plan pentru acest an este și construirea unei alei pietonale la cimitirul din Sacu. „Contractul a fost semnat în luna decembrie cu constructorul, iar odată cu începerea timpului favorabil vor începe lucrările”, a precizat edilul.

Primăria a achiziționat recent un tractor cu lamă de deszăpezire prin GAL, cu o investiție de 200.000 de lei. „Dacă nu erau acești bani, cred că nu reușeam să achiziționăm anul trecut tractorul, pentru că procedurile cu fondurile europene impun ca, prima dată, să punem noi în bugetul local banii, iar apoi să-i primim înapoi la depunerea tranșei finale.”, a adăugat Daminescu

Schimbare în serviciul de salubritate

Începând cu 1 martie 2025, Brantner Servicii Ecologice va fi noul operator de colectare și transport al deșeurilor municipale din comuna Sacu. „Am avut o întâlnire cu reprezentanții Brantner și am stabilit ca, începând din această săptămână, să vină în comună pentru a încheia contracte de salubritate cu fiecare gospodărie. Din martie, aceștia vor începe activitatea pe raza comunei Sacu.“, a anunțat Nicolae Daminescu. Schimbarea implică și o modificare a modului de plată: „Până acum, cetățenii plăteau taxa de salubritate la primărie. De la 1 martie, fiecare gospodărie va încheia separat un contract cu societatea Brantner. Este obligatoriu.“

„Vreau să anunț cetățenii comunei Sacu despre toate aceste schimbări și proiecte. Avem planuri mari pentru modernizarea comunei și sperăm ca toate aceste investiții să aducă beneficii importante locuitorilor noștri.”, a încheiat Nicolae Daminescu.

JCS-Denis Dutca