REȘIȚA – CSM Reșița a trecut cu scorul de 3-2 de CS Unirea Ungheni 2018 în partida de sâmbătă, 23 noiembrie, din etapa a XIV-a a Ligii 2! Partida a început cu aproximativ o oră întârziere, zăpada fiind cea care le-a dat bătăi de cap organizatorilor, care au trebuit să curețe terenul de joc!
Suporterii, antrenorii și angajați ai clubului au pus mâinile pe lopeți și au reușit să deszăpezească în termen de o oră terenul pentru a se putea da drumul la meci și a nu se risca o înfrângere la „masa verde”. Echipa antrenată de Flavius Stoican a început în atac meciul și a ratat mai multe ocazii de poartă până în minutul 29, când Samake, din pasa lui Ianis Doană, a reușit să marcheze pentru 1-0. Bucuria reșițenilor nu a durat mult. În minutul 33, Vlad Bogdan a șutat, Dincă a respins în lateral, iar Szilard Magyari a reușit să egaleze printr-un șut din 5 metri. Mario Ioniță, de la Unirea Ungheni, a fost eliminat în minutul 56, iar golul al doilea al Reșiței a venit abia în minutul 75, când Marius Cioiu a executat perfect un penalty obținut de căpitanul Vlad Chera. Intrat pe parcursul meciului, Andrei Burlacu a înscris în minutul 91, dar ultimul cuvânt a fost al oaspeților. În minutul 94, Abel Popa a redus din diferență, dar nu a mai fost timp de o altă fază, iar partida s-a terminat cu 3-2 pentru CSM Reșița. Echipa lui Stoican a obținut trei puncte importante, în fața unei echipe modeste a Ligii 2.
CSM Reșița: Dincă, Dolghi, Elton da Silva, Rimovecz, Al. Negru, Chera (cpt.), Fărăgău, Cioiu, Samake, Lascu, Doană. Rezerve: Mat. Goga, Bocșan, Fota, Andr. Burlacu, Gurin, Jerdea, Erico da Silva, Bărboianu, Tucaliuc.
Unirea Ungheni: Rob. Geantă (cpt.), Chinteș, A. Popa, Vînău, M. Ioniță (eliminat, 56′), I. Barstan, Bîrnoi, Magyari, Zukanovic, Vl. Bogdan, P. Coza. Rezerve: P. Ganea, Blidărean, D. Pop, R. Trif, Andr. Șerban, K. Ciubotaru, Ndiesse, Haiduc.
Reșița se menține pe podium și este pe locul 3, cu 27 de puncte acumulate. În etapa următoare, rosso-nerii vor juca sâmbătă, 30 noiembrie, în deplasare, cu CS Afumați.
JCS-Ștefan Moraru