Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Voleibalistele pregătite de prof. Laura Andrei au trecut la mare luptă, 3-2, de CSU Oradea, echipă care în sezonul trecut juca barajul de promovare în prima ligă!

A fost un meci dramatic, cu răsturnări spectaculoase de scor, dar o victorie meritată a gazdelor, care au început bine meciul și chiar au avut mai multe ocazii de a câștiga primul set, conducând la un moment cu 23-18, însă orădencele au revenit și s-au impus în extremis cu 29-27. Au urmat două seturi adjudecate de CSM Caransebeș, 25-14 și 25-23, însă CSU Oradea a egalat, după 25-21 în setul patru. În decisiv, caransebeșencele au avut nervii mai tari și au controlat jocul de la prima până la ultima minge, impunându-se cu 15-9, după un joc cu multe momente bune, dar și cu unele mai puțin reușite, după cum a recunoscut și antrenoarea CSM-ului, Laura Andrei: „Nu știu, avem fluctuații mari în joc, din cauza lipsei jocurilor de pregătire, pentru că nu am avut jocuri de pregătire, am intrat direct în campionat cu jocuri oficiale, e de abia al treilea joc, încă nu ne-am format. La un moment dat o să jucăm, ați văzut, avem momente foarte bune, urmate de perioade de cădere, constanța încă nu există în joc. Oradea de ani de zile se bate pentru primele două locuri în serie, să meargă la barajul de promovare în prima ligă, echipa lor este formată de ani de zile, e neschimbată de cel puțin cinci ani și asta se vede.“

Chiar dacă nu au început titulare, Naomi Brehuescu și Iris Mărgineanțu au reprezentat un plus pentru CSM Caransebeș. „Fetele care au intrat de pe bancă nu m-au dezamăgit deloc. Chiar nu mă așteptam la Naomi să-mi facă atâtea puncte, și la Târgu Mureș a avut aceeași atitudine în teren și asta e un plus pentru echipă. Încerc în fiecare joc să introduc câte una, două fete de pe margine, pentru ca în faza a doua a competiției unde ne interesează rezultatele să avem o echipă omogenă.“, a adăugat prof. Laura Andrei.

CSM Caransebeș: Andrada Drăghina, Mariana Dima, Jessica Dantas, Lauren Weaver, Roxana Valagiurgi, Maria Moraru, Denisa Popa, Carla Dragomir, Iris Mărgineanțu, Maria Țițirigă, Naomi Brehuescu, Nicoleta Arjoc, Maria Pascal, Maria Boska.

CSU Oradea: Mălina Creț, Alexandra Breban, Emeșe Gagyi, Rossana Nistor, Cătălina Busuioc, Nora Nagy, Diana Slavita, Mădălina Pura, Alexandra Dăniloaie, Alexandra Keresztesi, Daria Szabo-Alexi, Ilaria Tincău, Alexandra Bikfalvi, Roxana Haidu.

Cum victoria a fost în cinci seturi, CSM Caransebeș a luat doar două puncte în clasament și cu cinci în total se află pe poziția a patra din seria Vest a Diviziei A2. În etapa cu numărul 5, caransebeșencele vor juca la CSM Timișoara, echipa de pe ultimul loc. „Sper să venim cu victorie de la CSM Timișoara, clar!“, a încheiat antrenoarea CSM-ului din Caransebeș, Laura Andrei.

JCS-R.M.