Caraş-Severin, Romania
CARAȘ-SEVERIN – Două ansambluri de autovehicule au fost implicate, astăzi după-amiază, în jurul orei 17.30, într-un accident rutier produs pe DN 6, între Armeniș și Sadova Veche. Evenimentul a fost anunțat prin 112 polițiștilor caransebeșeni, traficul fiind restricționat în zonă, potrivit Poliției județului! Din păcate, ambii conducători auto, unul din Turcia, celălalt din Polonia, au murit…

La fața locului, echipajele operative ale ISU Caraș-Severin au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Caransebeș, precum și două ambulanțe SAJ CS, ambii șoferi fiind încarcerați. Salvatorii și-au suplimentat apoi tehnica de intervenție cu o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului Caransebeș, iar în sprijin ISU Timiș a trimis o macara de mare tonaj.

Victimele au fost descarcerate și predate ambulanțierilor în stare de inconștiență. Din nefericire, ambele persoane prezentau leziuni incompatibile cu viața și au fost declarate decedate.

Potrivit Poliției județului, unul dintre TIR-uri era răsturnat, iar ambele vehicule erau înmatriculate în străinătate: Turcia și Polonia. Cauza probabilă a accidentului o reprezintă viteza neadaptată la condițiile de drum într-o curbă la dreapta.
JCS-A.M.

Adaugă comentariu