REȘIȚA – Acestea urmează a fi evaluate de către Primăria Municipiului până la finele lunii ianuarie 2025!
Ofertele depuse până la termenul limită, 29 octombrie, provin de la ofertanții unici Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret AȘ, New Kopel Car Import, ATP Trucks Automobile SRL, BMC Truck & Bus și de la asocierea Automotive Investment Corporation (leader) – Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi AȘ. Pe parcursul primei faze a achiziției au fost clarificate o serie de aspecte, în urma celor 26 de solicitări la care autoritatea contractantă a răspuns pozitiv sau, după caz, retrăgând anumite solicitări. Ofertele pentru contractul în valoare totală de 37,45 mil. lei fără TVA, depuse de către cele cinci firme având corespondente externe în Turcia, China și Israel, urmează a fi evaluate din punct de vedere al calificării, tehnic și financiar, până la 29 ianuarie.
Procedura derulată în cadrul acestui proiect finanțat prin PNRR are în vedere achiziția a 14 autobuze electrice de 12 metri, cu o capacitate minimă de transport de 80 de persoane inclusiv conducătorul auto, dintre care minim 24 pe scaune. Termenul de livrare ar urmă să fie de maxim 12 luni de la data transmiterii ordinului. Totodată urmează a fi achiziționate, în cadrul procedurii, 7 stații de încărcare lentă cu două posturi și 5 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice. Cele 7 stații de încărcare lentă plus una rapidă vor fi instalate în autobaza TUR, în timp ce câte o stație de încărcare rapidă va fi instalată pe str. Domanului, în Stația Intermodală din Muncitoresc, pe str. Văliugului și în Văliug.
Sistemul eTicketing va trebui să fie compatibil cu cel existent și aflat în exploatare la Reșița și va fi compus în principal din 42 de validatoare duale, montate câte 3 în fiecare autobuz, în zona ușilor de acces călători, în spațiul interior al vehiculului. Tot parte a acestui sistem vor fi și cele 3 automate de vânzare bilete şi reîncărcare carduri. Fiecare autobuz va trebui să fie dotat cu un sistem audio-video de informare a călătorilor, un sistem de numărare a acestora, la fiecare ușă de acces și, nu în ultimul rând, cu un sistem de supraveghere video.
JCS-Walter Fleck