BOCŞA – Alături de susţinători şi oficalităţi, Mirel Pascu a fost învestit sâmbătă în funcția de primar al orașului Bocșa!
La evenimentul care a avut loc într-o atmosferă degajată au fost prezenţi Marius Isac, președintele interimar al Consiliului Județean Caraș-Severin, şi unii din ceilalți candidaţi PSD la parlamentare: Silvia Mihalcea, Gabriela Stuparu şi Flavius Nedelcea.
Pascu și-a exprimat recunoștința față de toți cei prezenți, subliniind cât de importante sunt relațiile și sprijinul constant pentru dezvoltarea Bocșei. „A fost o perioadă dificilă, dar am reușit să construim o echipă de tineri extraordinari, care, deși la început lipsiți de experiență, au evoluat și au devenit un sprijin de bază în administrația locală.” a spus Pascu, amintind de eforturile de reabilitare și șantierele deschise în oraș pentru modernizarea infrastructurii. Acesta a menționat că ar mai avea nevoie în echipă de câțiva oameni tehnici, specialiști pentru o treabă cât mai eficientă de reabilitarea a orașului Bocșa.
Cu o agendă ambițioasă, Mirel Pascu a vorbit despre prioritățile mandatului său, printre care reabilitarea Liceului „Tata Oancea”, un proiect de 3 milioane de euro, finanțat în mare parte din fonduri europene, la care contribuția bugetului local va fi de 1 milion de euro. De asemenea, primarul a amintit de proiectul de 4 milioane de euro pentru baza sportivă de la Izvor, pentru care a obținut promisiuni de sprijin din partea Companiei Naționale de Investiții și a Silviei Mihalcea, Secretarul General al Camerei Deputaților.
Un proiect emblematic, „Varianta de ocolire a orașului Bocșa”, sprijinit de Sorin Grindeanu, reprezintă cea mai mare lucrare de infrastructură a orașului din ultimele decenii. „Această variantă de ocolire va schimba radical traficul din oraș și va îmbunătăți considerabil calitatea vieții pentru toți cetățenii.” a subliniat Pascu, care a amintit și de valoarea sprijinului oferit de președintele PSD, Marcel Ciolacu, pe care îl consideră un om integru și de cuvânt, un om bun.
Mirel Pascu a mulțumit şi soției sale, Anca Pascu, viitor consilier judeţean, pentru sprijinul necondiționat, subliniind cât de mult contează pentru el răbdarea și înțelegerea de care dă dovadă: „Îi mulțumesc Ancăi, le mulţumesc fetelor mele pentru că îmi sunt alături, chiar dacă timpul petrecut împreună este uneori limitat din cauza responsabilităților funcției.“ În încheiere, Mirel Pascu și-a luat angajamentul de a continua munca în beneficiul orașului, noul mandat marcând un angajament ferm față de comunitatea sa.
JCS-Cornelia Nagy