Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Oamenii legii au cerut acte vizavi de vânzarea RMN de la Spitalul Judeţean, operaţiune efectuată în timpul fostului manager Laza!

Preşedintele Romeo Dunca ne-a confirmat că procurorii sunt la dânsul în birou şi cercetează acte vizavi de acel RMN. „Da, sunt aici. Au fost şi la Spitalul Judeţean. Am pus la dispoziţie tot, nu am greşit cu nimic. Nu are nimeni treabă cu mine, sunt liniştit!“, ne-a spus şeful CJ.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024. În cursul zilei de 14 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza județelor Caraș-Severin și Olt, reprezentând două instituții publice precum și punctele de lucru ale unor societăți comerciale. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.“, a transmis DNA printr-un comunicat de presă.

JCS-L.A.

2 Comentarii

  1. DNA a ajuns asa de jos unde nici Dragnea nu spera sa-l aduca. Meritul este al aripii momentan castigatoare a securitatii reprezentata de intaiul jucator de golf al tarii si cativa din capii PNL. La nici cateva ore de cand Dunca a renuntat onorabil la a fi pe listele PNL, desantul DNA a descalecat la CJ incercand sa-i compromita imaginea in cel mai pur stil psd-ist al anilor 2000, exact ca in filmul “Ultimul corupt din Romania”. CIne are ochi sa vada si urechi sa auda !

Adaugă comentariu